Întrebare
Cine au fost Părinţii Bisericii?
Răspuns
Părinţii Bisericii se împart în trei categorii de bază: Părinţii apostolici, Părinţii anteniceeni şi Părinţii postniceeni. Părinţii apostolici au fost cei precum Clement din Roma, care au fost contemporani cu apostolii şi probabil că au fost învăţaţi de ei, ducând mai departe tradiţia şi învăţătura apostolilor înşişi. Linus, menţionat în 2 Timotei 4.21 a devenit episcopul Romei după martirajul lui Petru şi Clement a continuat după Linus. Prin urmare, atât Linus cât şi Clement din Roma sunt consideraţi Părinţi apostolici. Totuşi, se pare că nu au dăinuit scrieri ale lui Linus, pe când multe dintre scrierile lui Clement din Roma s-au păstrat. Se pare că, la începutul secolului al doilea, Părinţii apostolici erau ieşiţi în mare parte de pe scena istorică, cu excepţia celor care probabil că fuseseră ucenicii lui Ioan, cum a fost Policarp. Tradiţia spune că apostolul Ioan a murit în Efes în jurul anului 98 d.Cr.
Părinţii anteniceeni au fost cei care au urmat după Părinţii apostolici, până înainte de Conciliul de la Niceea din anul 325 d.Cr. Ireneu, Ignaţiu şi Iustin Martirul spre exemplu sunt Părinţi anteniceeni.
Părinţii postniceeni sunt cei care au urmat după Conciliul de la Niceea din anul 325 d.Cr. Aceştia sunt oameni renumiţi precum Augustin, episcopul de Hippo, care este adesea numit părintele Bisericii [Romano-Catolice], datorită contribuţiei lui însemnate la doctrina bisericii; Crisostom, numit „Gură de Aur” pentru excelentele sale abilităţi oratorice; şi Eusebiu, care a scris o istorie a Bisericii de la naşterea lui Isus până în anul 324 d.Cr., cu un an înainte de Conciliul de la Niceea. El este inclus în epoca postniceeană, devreme ce nu a scris istoria până după ce a avut loc Conciliul de la Niceea. Alţi Părinţi postniceeni au fost Ieronim, care a tradus Noul Testament grecesc în latina vulgata şi Ambrozie, care a fost în mare măsură responsabil de convertirea la creştinism a împăratului Constantin.
Aşadar, ce au crezut Părinţii Bisericii? Părinţii apostolici erau foarte preocupaţi ca proclamarea Evangheliei să fie exact aşa cum a fost cea a apostolilor. Ei nu au fost interesaţi să formuleze doctrină teologică, pentru că Evanghelia pe care au învăţat-o de la apostoli era suficientă pentru ei. Părinţii apostolici erau la fel de zeloşi ca apostolii înşişi în eradicarea şi demascarea oricărei doctrine false care apărea în Biserica Primară. Ortodoxia mesajului a fost păstrată de dorinţa Părinţilor apostolici de a rămâne fideli Evangheliei care le-a fost propovăduită de către apostoli.
Părinţii anteniceeni au încercat şi ei să rămână fideli Evangheliei, dar au avut şi o îngrijorare suplimentară. Acum existau câteva scrieri falsificate care pretindeau că au aceeaşi greutate ca scrierile recunoscute ale lui Pavel, Petru şi Luca. Motivul acestor documente false era evident. Dacă Trupul lui Cristos putea fi convins să primească un document fals, abaterea s-ar fi infiltrat în Biserică. Astfel, Părinţii anteniceeni au petrecut mare parte din timpul lor apărând credinţa creştină de învăţătura greşită, şi aceasta a dus la formarea doctrinei bisericeşti acceptate.
Părinţii postniceeni au îndeplinit misiunea de a apăra Evanghelia împotriva tuturor felurilor de erezii, astfel că au devenit interesaţi din ce în ce mai mult de metodele de apărare a Evangheliei şi mai puţin interesaţi de a o transmite într-o formă adevărată şi curată. Prin urmare, au început să decadă din ortodoxia care a fost specifică Părinţilor Bisericii. Aceasta a fost epoca teologilor şi a discuţiilor interminabile pe subiecte ezoterice de genul „câţi îngeri pot dansa pe gămălia unui ac”.
Părinţii Bisericii sunt un exemplu pentru noi a ceea ce înseamnă să-L urmezi pe Cristos şi să aperi adevărul. Niciunul dintre Părinţii Bisericii nu a fost perfect, aşa cum niciunul dintre noi nu este perfect. Unii dintre Părinţii Bisericii au susţinut convingeri pe care majoritatea creştinilor de azi le consideră incorecte. Ceea ce, în cele din urmă, s-a dezvoltat în teologia romano-catolică îşi are rădăcinile în scrierile Părinţilor postniceeni. Cu toate că putem dobândi cunoaştere şi discernământ studiindu-i pe Părinţii Bisericii, în cele din urmă credinţa noastră trebuie să fie în Cuvântul lui Dumnezeu, nu în scrierile conducătorilor din Biserica Primară. Numai Cuvântul lui Dumnezeu este ghidul infailibil pentru credinţă şi trăire.
English
Cine au fost Părinţii Bisericii?
