settings icon
share icon
Întrebare

Ce este piatra din Matei 16.18?

Răspuns


Se dezbate aprins dacă „piatra" pe care Cristos Își va zidi Biserica este Petru sau mărturisirea lui Petru că Isus este „Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu" (Matei 16.16). Cu toată onestitatea, nu putem fi sub nicio formă siguri care punct de vedere este cel corect. Construcția gramaticală permite ambele variante.

Primul punct de vedere este că Isus afirma că Petru urma să fie „piatra" pe care Își va construi Biserica. Isus pare să folosească un joc de cuvinte. „Tu ești Petru (petros), și pe această piatră (petra) voi zidi Biserica Mea." Pentru că numele lui Petru însemna „piatră" și Isus urma să-Și zidească Biserica pe o piatră – pare că Isus leagă aceste lucruri. Dumnezeu îl folosește pe Petru foarte mult la întemeierea Bisericii. Petru a fost cel care a predicat mai întâi Evanghelia în ziua Cincizecimii (Fapte 2.14-47). Petru a fost de asemenea prezent atunci când samaritenii au primit pentru prima dată Duhul Sfânt (Fapte 8.14-17) și a fost primul care le-a dus Evanghelia neamurilor (Fapte 10.1-48). Într-un sens, Petru a fost piatra „de temelie" a Bisericii.

Cealaltă interpretare bine-cunoscută cu privire la piatră este că Isus nu Se referea la Petru, ci la mărturisirea lui de credință din versetul 16. „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu." Isus nu i-a învățat niciodată pe Petru și pe ceilalți ucenici în mod explicit despre deplinătatea identității Sale și a recunoscut că Dumnezeu îi deschisese ochii lui Petru în mod suveran și descoperise cine era Isus cu adevărat. Mărturisirea lui cu privire la Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu s-a revărsat din el ca o declarație deschisă a credinței lui în Cristos. Această credință personală în Cristos este semnul distinctiv al unui creștin adevărat. Toți aceia care și-au pus încrederea în Cristos, așa ca Petru, alcătuiesc Biserica. Petru exprimă acest adevăr în 1 Petru 2.4-5: „Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos."

După mărturisirea lui Petru, Isus afirmă că Dumnezeu i-a descoperit acestuia adevărul. Cuvântul pentru „Petru", Petros, înseamnă „o piatră mică" (cf. Ioan 1.42). Isus a folosit apoi un cuvânt care are legătură cu acesta, petra, care înseamnă „o piatră de temelie". Același cuvânt este folosit în Matei 7.24, 25, când Isus descrie piatra pe care omul înțelept își zidește casa. Petru însuși folosește aceeași ilustrație în prima sa epistolă: Biserica este zidită din numeroase mici petros, „pietre vii" (1 Petru 2.5), care împărtășesc mărturisirea lui Petru că Isus este Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Acele mărturisiri de credință sunt temelia Bisericii.

Mai mult, Noul Testament prezintă cât se poate de clar faptul că Cristos este temelia Bisericii (Fapte 4.11, 12, 1 Corinteni 3.11). Este o greșeală să te gândești că Isus i-a dat acest privilegiu lui Petru. Într-un sens, toți apostolii au jucat un rol de bază în zidirea Bisericii (Efeseni 2.20), dar întâietatea Îi aparține numai lui Cristos. Cristos este numit „piatra din capul unghiului" (1 Petru 2.6-7, Efeseni 2.20, Luca 20.17, Fapte 4.11). Dacă Cristos este piatra din capul unghiului, cum poate fi Petru piatra pe care este zidită Biserica?

Prin urmare, cuvintele lui Isus din Matei 16.18 sunt cel mai bine interpretate ca un simplu joc de cuvinte. Ca să parafrazăm: „Petru, te numești «piatră mică», dar din gura ta a ieșit un adevăr ca o piatră de temelie, care va fi fundamentul Bisericii."

Biserica Romano-Catolică susține că Petru este piatra la care S-a referit Isus și apoi folosește această interpretare ca dovadă că ea este singura biserică adevărată. Dar, așa cum am văzut, faptul că Petru este piatra nu este singura explicație validă. Chiar dacă Petru este piatra din Matei 16.18, lucrul acesta nu-i conferă Bisericii Catolice nicio autoritate. Scriptura nu vorbește niciunde că apostolul Petru ar fi fost în Roma. Și niciodată nu-l descrie ca având autoritate peste ceilalți apostoli sau ca fiind conducătorul principal al Bisericii Primare. Petru nu a fost primul papă. Originea Bisericii Catolice nu e înrădăcinată în învățăturile lui Petru sau ale vreunui alt apostol.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este piatra din Matei 16.18?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries