settings icon
share icon
Întrebare

A fost potopul lui Noe unul global sau local?

Răspuns


Când cineva examinează pasajele biblice, este clar că potopul a fost la nivel planetar. Geneza 7:11 arată că "s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor". Citind Geneza 1:6-7 şi 2:6, s-ar părea că mediul de viaţă de pe Pământ a fost unul mult diferit de acela pe care îl trăim noi astăzi. Bazat pe acestea şi pe alte descrieri biblice, dar şi pe baza fosiliferă şi pe descoperirile geologice, este presupus în mod rezonabil că la un moment dat în istoria planetei, ea a fost acoperită cu un fel de înveliş de apă. Acest înveliş este posibil să fi luat forma unor vapori de apă sau a unor inele, ceva similar cu inelele de gheaţă ale planetei Saturn. Acesta, în combinaţia cu un strat mare de apă subterană, ambele fiind revărsate pe pământ (Geneza 2:6) ar fi condus la o inundaţie planetară, globală.

Cele mai clare versete care arată întinderea potopului sunt cele din Geneza 7:19-23: "Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi. Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ, şi toţi oamenii. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit. Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie".

În pasajul de mai sus nu doat că descoperim cuvântul “tot, toate” folosit în mod repetat, ci găsim de asemenea expresii precum "toţi munţii înalţi care sunt sub cerul întreg au fost acoperiţi”, "cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi" (suficient cât să permită arcăi să navigheze peste ei în siguranţă), şi "a pierit orice făptură care se mişca pe pământ atât păsările cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ, şi toţi oamenii" etc. Dacă aceste descrieri nu indică faptul că potopul a acoperit întreaga planetă, atunci nu ştiu cum altfel ar fi descris Dumnezeu mai clar acest lucru. De asemenea, dacă potopul ar fi fost doar localizat într-o zonă, de ce l-ar mai fi învăţat Dumnezeu pe Noe să construiască o arcă, în loc să îl facă pe Noe şi la fel pe animale să migreze? Şi de ce l-ar fi învăţat pe Noe să construiască o arcă atât de mare încât să poată găzdui toate felurile de animale de uscat pe care le găsim pe pământ astăzi. Ar trebui să observaţi că până şi dinozaurii încep să crească de la dimensiuni mici, aşa că nu era nevoie ca Noe să aducă pe arcă animalele la maturitate.

Dumnezeu l-a învăţat pe Noe să aducă în arcă două exemplare din fiecare specie de uscat (speciile acvatice au fost excluse) (Geneza 6:19-22), cu excepţia animalelor curate ceremoniale şi toate păsările, din care el a ales 7 exemplare de fiecare specie (Geneza 7:2-3).

Apostolul Petru a descris de asemenea universalitatea potopului în 2 Petru 3:6-7, unde se spune: "lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi". În aceste versete, Petru compară judecata universală care va veni cu potopul universal din timpul lui Noe şi spune că lumea care exista atunci a pierit înecată de apă. De asemenea, promisiunea lui Dumnezeu (Geneza 8:21; 9:11, 15) că nu va mai trimite pe pământ un asemenea potop ar fi fost încălcată în mod repetat dacă ar fi fost vorba doar despre o inundaţie locală. Mai mult, se spune că toţi oamenii din ziua de astăzi sunt descendenţi din cei trei fii ai lui Noe (Geneza 9:1, 19) şi mulţi scriitori biblici acceptă istoricitatea potopului global (Isaia 54:9; 1 Petru 3:20; 2 Petru 2:5; Evrei 11:7). Domnul Iisus Hristos Însuşi a crezut în potopul global şi l-a folosit pentru a descrie felul cum lumea va fi distrusă la revenirea Lui (Matei 24:37-39; Luca 17:26, 27).

Există numeroase dovezi extra-biblice care arată de asemenea că în istoria planetei a avut loc o catastrofă mondială precum un astfel de potop. Mormintele vaste de fosile găsite pe toate continentele, cantitatea mare de depozite de cărbune care ar implica acoperirea rapidă a unor cantităţi impresionante de vegetaţie, faptul că fosile oceanice sunt descoperite pe vârfurile muntoase din întreaga lume, cele peste 270 de relatări legate de potop descoperite în întreaga lume, şi numărul extrem de mare al formaţiunilor geologice care prezintă straturi vaste de depuneri sedimentare (inclusiv cele descoperite în Marele Canion al fluviului Colorado din SUA), toate acestea conduc la faptul că potopul a fost unul global, la scară planetară.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

A fost potopul lui Noe unul global sau local?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries