Întrebare
Cum pot primi protecția lui Dumnezeu?
Răspuns
Datorită păcatului omului și datorită blestemului ulterior care a corupt perfecțiunea creației lui Dumnezeu, lumea e adesea un loc periculos. Oamenii suferă în fiecare zi de dezastre naturale, crime, sănătate precară și multe altele. E natural să căutăm protecție de durerea și suferința vieții. Ne promite Biblia protecția lui Dumnezeu când devenim parte din familia Lui veșnică?
Sunt multe versete în Cuvântul lui Dumnezeu care par să ne promită protecția fizică a lui Dumnezeu. De exemplu, Psalmul 121.3 spune: „El nu va îngădui să ți se clatine piciorul; Cel ce te păzește nu va dormita.” În versetul 7, psalmistul declară: „Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul.” Când Israel a intrat în Țara Promisă, Dumnezeu le-a promis că niciodată nu-i va părăsi și nu-i va lăsa (Deuteronomul 31.6).
La prima privire, pare că Dumnezeu a promis să-Și protejeze copiii de vătămare. Dar dacă așa ar sta lucrurile, de ce atât de mulți creștini din toată lumea se confruntă cu persecuția, boala, pierderea, accidentele și rănirile? Cu toții cunoaștem creștini al cărui „picior” s-a „clătinat”. Și-a încălcat Dumnezeu promisiunea sau ne scapă ceva?
În primul rând, trebuie să interpretăm promisiunile de siguranță fizică din Vechiul Testament în contextul Legământului Mozaic. Dacă copii lui Israel ascultau de legământ, Dumnezeu le promitea diferite binecuvântări materiale și fizice – pentru culturile lor, turme, copii etc. (Deuteronomul 28) Vechiul legământ avea de-a face în mare măsură cu binecuvântările pământești, și protecția fizică era printre acestea. Aceasta a fost baza pentru rugăciunea lui Ezechia, când a fost lovit de o boală fatală (2 Împărați 20.1-6). Pe tot parcursul Vechiului Testament, Îl vedem pe Dumnezeu protejându-Și poporul pentru a-Și aduce la îndeplinire planurile (de ex. Exodul 1.22-2.10, 1 Împărați 17.1-6, Iona 1).
E important să înțelegem că suntem sub noul legământ, nu sub cel vechi. Dumnezeu nu promite că-i va feri pe cei care cred în Cristos de orice rău fizic. Cu siguranță sunt momente când El ne protejează plin de îndurare de situații în care am suferi răni sau pierdere. Supraviețuirea lui Pavel și a lui Luca din naufragiu în Fapte 27 și neafectarea lui Pavel în urma mușcăturii șarpelui în Fapte 28 sunt exemple de acest fel. Totuși, în ziua de azi promisiunile lui Dumnezeu față de credincioși de obicei se referă la protecția spirituală.
Când ne încredem în Isus Cristos pentru mântuire, Duhul Sfânt intră imediat în viața noastră. Suntem pecetluiți pentru veșnicie și, din acest moment, suntem aduși sub protecția spirituală a lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că, indiferent de păcatele noastre viitoare sau de uneltirile lui Satan, nu vom pierde niciodată mântuirea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o (2 Timotei 1.12). Nu există nimic care să ne poată vreodată despărți de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8.38-39). Pe lângă aceasta, avem parte de eliberare de sub stăpânirea păcatului – nu mai suntem robi gândurilor, dorințelor și acțiunilor păcătoase, ci suntem născuți într-o viață nouă de sfințenie (Romani 6.22).
Pe tot parcursul vieții noastre, Dumnezeu va continua să „ne păzească inimile și gândurile în Cristos Isus” (Filipeni 4.7), asigurându-ne tăria, pacea și perseverența de care avem nevoie pentru a face față oricărui test sau oricărei încercări. Duhul Său Sfânt rodește în noi roada care va întări umblarea noastră creștină (Galateni 5.22-23) și El ne asigură uneltele puternice cu care putem respinge atacurile spirituale ale dușmanului (Efeseni 6.10-18).
Nu e nimic greșit în a cere protecție fizică din partea lui Dumnezeu, atâta timp cât ne dăm seama că El nu consideră întotdeauna potrivit să ne-o ofere. El știe că suntem întăriți de încercările care vin în calea noastră, și în fiecare încercare fizică, suntem asigurați de protecția Sa spirituală. Așadar, în loc să căutăm protecție fizică completă din partea lui Dumnezeu, putem fi de acord cu Iacov când spune: „Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.” (Iacov 1.2-3)
English
Cum pot primi protecția lui Dumnezeu?