Întrebare
Ce este relativismul moral?
Răspuns
Relativismul moral este mai uşor de înţeles luat în comparaţie cu absolutismul moral. Absolutismul susţine că moralitatea se bazează pe principii universale (legea naturală, conştiinţa). Absolutiştii creştini cred că Dumnezeu este sursa supremă a moralităţii noastre comune şi că, prin urmare, aceasta este neschimbabilă, la fel ca El. Relativismul moral pretinde că moralitatea nu se bazează pe niciun standard absolut. Mai degrabă, „adevărurile” etice depind de variabile cum sunt situaţia, cultura, simţămintele cuiva etc.
Se pot spune câteva lucruri despre argumentele în favoarea relativismului moral, care demonstrează natura sa îndoielnică. Mai întâi, în timp ce multe dintre argumentele folosite în încercarea de a susţine relativismul pot suna bine la început, în toate există o contradicţie logică inerentă, pentru că ele toate sugerează schema morală „corectă” – pe care toţi ar trebui să o urmăm. Dar acesta este el însuşi absolutism. În al doilea rând, chiar aşa-zişii relativişti resping relativismul în majoritatea situaţiilor. Ei nu ar spune că un criminal sau un violator este fără vină devreme ce nu şi-a încălcat propriile standarde.
Relativiştii pot argumenta că valorile care sunt diferite de la o cultură la alta arată faptul că moralitatea este diferită de la om la om. Dar acest argument confundă acţiunile indivizilor (ceea ce fac ei) cu standardele absolute (ceea ce ar trebui să facă). Dacă cultura determină binele şi răul, cum de i-am judecat pe nazişti? La urma urmei, ei doar au urmat morala culturii lor. Numai dacă crima este un lucru rău la nivel universal, atunci naziştii au fost vinovaţi. Faptul că ei au avut „propria lor moralitate” nu schimbă acest fapt. Mai mult, deşi mulţi oameni au diferite practici morale, ei totuşi împărtăşesc o moralitate comună. De exemplu, cei care susţin sau sunt împotriva avortului sunt de acord că crima e un lucru rău, dar nu cad de acord dacă avortul este sau nu este crimă. Astfel, chiar şi aici, moralitatea universală absolută se dovedeşte a fi adevărată.
Unii pretind că schimbările de situaţii permit o schimbare de moralitate – în anumite situaţii se cer acţiuni care nu ar fi corecte în alte situaţii. Dar o faptă trebuie judecată după trei lucruri: situaţia, fapta în sine şi intenţia. De exemplu, putem condamna o persoană pentru tentativă de omor (intenţie), chiar dacă tentativa eşuează (fapta). Astfel că situaţiile sunt parte din decizia morală, pentru că acestea stabilesc contextul pentru alegerea actului moral specific (aplicarea principiilor universale).
Argumentul principal la care fac apel relativiştii este cel al toleranţei. Ei pretind că a-i spune cuiva că moralitatea lui e greşită exprimă intoleranţă şi relativismul tolerează toate punctele de vedere. Dar acest lucru este înşelător. Mai întâi de toate, răul nu trebuie niciodată tolerat. Ar trebui oare să tolerăm punctul de vedere al unui violator, potrivit căruia femeile sunt obiecte de satisfacere care pot fi abuzate? În al doilea rând, lucrul acesta nu dobândeşte rezultatul intenţionat, pentru că relativiştii nu tolerează intoleranţa sau absolutismul. În al treilea rând, relativismul nu poate explica de ce toţi trebuie să fim în primul rând toleranţi. Simplul fapt că trebuie să îi tolerăm pe oameni (chiar şi atunci când nu suntem de aceeaşi părere) se bazează pe regula morală absolută că trebuie întotdeauna să-i tratăm bine pe oameni – dar acest lucru este din nou absolutism! De fapt, fără principii morale universale, nu putem vorbi despre bunătate.
Realitatea este că toţi oamenii se nasc cu conştiinţă şi cu toţii ştim în mod instinctiv când ni s-a făcut un rău sau când le-am făcut noi rău altora. Acţionăm ca şi când ne aşteptăm ca şi alţii să recunoască la fel de bine acest lucru. Chiar copii fiind, am ştiut deosebirea dintre „corect” şi „incorect”. E nevoie de o filosofie falsă ca să ne convingă că suntem greşiţi şi că relativismul moral este adevărat. English
Ce este relativismul moral?
