Întrebare
Ce e un labirint de rugăciune? Sunt labirinturile de rugăciune biblice?
Răspuns
Un labirint e o cale care duce, pe un traseu șerpuitor, în centrul unui design întortocheat și te aduce înapoi afară. Ruta labirintului e o rută unicursală; adică are o singură cale. Spre deosebire de labirintul multicursal, labirintul unicursal despre care vorbim e conceput pentru ușurarea parcurgerii și în el e imposibil să te pierzi.
Un labirint de rugăciune e un labirint folosit pentru facilitarea rugăciunii, a meditației, a transformării spirituale și/sau a unității globale. Cele mai renumite labirinturi de rugăciune din ziua de azi includ unul foarte vechi din catedrala Chartres din Franța, un altul din catedrala Duomo di Siena, din Toscana; și două menținute de Grace Cathedral, o biserică episcopală din San Francisco. Cu toate că labirinturile de rugăciune au fost folosite în catedralele catolice timp de secole, în deceniul trecut a avut loc o renaștere a popularității lor, mai ales în cadrul Bisericii Emergente și a grupurilor New Age și de neopăgâni.
Labirinturile au fost folosite într-o mare varietate de culturi timp de cel puțin 3.500 de ani. Dovezi de labirinturi antice există în Creta, în Egipt, Italia, Scandinavia și America de Nord. Labirinturile antice au avut ceea ce e numit de obicei designul „clasic" al celor șapte ringuri sau circuite. Ele aveau incontestabil un rol păgân: multe labirinturi erau dedicate unei zeițe și erau folosite în dansurile ritualice. Indienii Hopi au considerat labirintul ca fiind un simbol al Pământului-Mamă, și sute de labirinturi de piatră din lungul coastei scandinave aveau rolul de capcane magice pentru troli și vânturile rele, ca să asigure un pescuit în siguranță.
În Evul Mediu, Biserica Catolică a adaptat labirintul pentru propriile ei scopuri, în cadrul catedralelor. Forma clasică a făcut loc unui design mai complex cu 11 circuite în patru cadrane, numit de obicei design „medieval". În cadrul catolicismului, labirintul putea simboliza câteva lucruri: calea grea și sinuoasă înspre Dumnezeu, o ascensiune mistică înspre mântuire și iluminare sau chiar un pelerinaj la Ierusalim pentru cei care nu puteau efectua călătoria propriu-zisă.
„Redescoperirea" modernă a labirintului și folosirea lui în contexte bisericești e celebrată de grupuri cum sunt The Labyrinth Society și Veriditas, The World-Wide Labyrinth Project. Potrivit acestor grupuri, labirintul e un „model divin", o „tradiție mistică", o „cale sacră" și o „ușă sacră". Scopul afirmat al grupului Veriditas e să „transforme Spiritul Uman", folosind „Experiența Labirintului ca pe o practică personală pentru vindecare și creștere, o unealtă pentru clădirea comunității, un agent pentru pacea globală și o metaforă pentru înflorirea Spiritului în viața noastră" (preluat de pe site-ul oficial al Veriditas).
Potrivit grupului Veriditas, parcurgerea unui labirint de rugăciune implică trei etape: curățire (eliberare), iluminare (primire) și unire (reîntoarcere). Curățirea se petrece când persoana se îndreaptă către centrul labirintului. În această etapă, persoana își leapădă grijile și distragerile vieții și își deschide inima și mintea. Iluminarea are loc în centru labirintului; acesta e timpul în care să „primești ceea ce e disponibil pentru tine" prin rugăciune și meditație. Unirea are loc în timp ce persoana iese din labirint și implică „să te alături lui Dumnezeu, Puterii tale Supreme sau forțelor vindecătoare care acționează în lume".
Cei care propun labirinturile de rugăciune vorbesc despre folosirea labirintului pentru a deveni iluminat, realiniat cu Universul și echipat sporit pentru a-ți cunoaște Sinele și pentru a îndeplini lucrarea sufletului. Unii, cum e Dr. Lauren Artress, președinta grupului Veriditas, vorbesc, de asemenea, despre „mai multe niveluri de conștientizare" de care are parte închinătorul în labirint, incluzând conștientizarea faptului că el e „unul dintre pelerinii care au umblat în timpurile de început. Simți ca și când ești într-un alt timp; nu ca și cum ai fi în viața asta" (preluat dintr-un interviu cu Dr. Lauren Artress, de pe site-ul web oficial al Veriditas).
Probabil ca o revenire la vechea închinare la zeițe, multe labirinturi de rugăciune au în centru simboluri feminine. Dr. Artress recunoaște simbolismul și vorbește în mod deschis despre conectarea cu „sacrul feminin" în labirint și despre faptul că trebuie să-L vedem pe Dumnezeu ca fiind atât „el", cât și „ea".
Deci sunt labirinturile de rugăciune biblice? Nu, nu sunt. Nu numai că labirinturile nu sunt menționate nicăieri în Biblie, ci ele și intră în conflict cu câteva principii biblice care privesc închinarea și rugăciunea.
1) Dumnezeu caută oameni care se închină Lui în Duh și în adevăr (Ioan 4.24, Filipeni 3.3, Psalmul 29.2). Cei care propun labirinturile de rugăciune vorbesc despre „închinarea trupească" și scopul de a implica toate cele cinci simțuri în închinare. Însă închinarea trupească nu este un concept biblic. Noi trăim prin credință, nu prin vedere, și închinarea nu e o activitate senzorială, fizică; închinarea e o chestiune care ține de inimă, care e exprimată în laudă și slujire pentru Dumnezeu. Pentru credinciosul Noului Testament, închinarea nu are nimic de-a face cu captări exterioare cum sunt aprinderea lumânărilor, îngenuncherea în fața unui altar sau umblatul în cercuri.
2) Rugăciunea nu trebuie să devină ritualică (Matei 6.5-8). Dr. Artress spune că „ritualul hrănește sufletul" și recomandă călătorii repetate, regulate prin labirint. Dacă ritualul ar fi cu adevărat hrană pentru suflet, atunci fariseii din zilele Domnului Isus ar fi fost cele mai bine hrănite suflete existente – la urma urmei, sistemul lor religios abunda de ritualuri și tradiții. Însă Isus i-a mustrat în mai multe rânduri pentru cât de moartă și plină de ipocrizie era religia lor (Matei 15.3, Marcu 7.6-13).
3) Fiecare credincios are gândul lui Cristos (1 Corinteni 2.16). Mulți dintre cei care parcurg labirinturi de rugăciune caută înțelegeri speciale, revelație nouă sau o descoperire a lui „Dumnezeu din interior". Un astfel de accent asupra misticismului și a cunoașterii ezoterice se apropie periculos de mult de gnosticism și de gândirea New Age. Creștinul nu are nevoie de experiență mistică sau de revelație extrabiblică: „Dar voi ați primit ungerea din partea Celui Sfânt și știți orice lucru." (1 Ioan 2.20)
4) Dumnezeu e aproape de toți cei care-L cheamă în adevăr (Psalmul 145.18, Fapte 17.27) Niciun ritual, inclusiv umblarea într-un labirint, nu te poate aduce mai aproape de Dumnezeu. Isus e Calea (Ioan 14.6). Pocăința și credința sunt ceea ce se cere (Fapte 20.21).
5) Biblia e suficientă ca să-l facă pe creștin sfânt, înțelept și cu totul destoinic pentru lucrarea lui din această lume (2 Timotei 3.15-17). Să spui că, pentru a găsi adevărata putere, trebuie să adăugăm misticism sau tradiție la Biblie înseamnă să denigrezi Cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt prin intermediul lui.
Din punct de vedere istoric, labirinturile au fost înrădăcinate în păgânism și încorporate în catolicism. Acum ele sunt promovate de Biserica Emergentă și de alții care caută o spiritualitate deschisă aparte de Biblie. Avertizarea lui Pavel pentru biserică trebuie să ne fie suficientă să ne țină concentrați asupra lui Isus, evitând ritualurile lipsite de conținut: „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia și cu o amăgire deșartă după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Cristos." (Coloseni 2.8)
English
Ce e un labirint de rugăciune? Sunt labirinturile de rugăciune biblice?
