Întrebare
Cum trebuie creștinul să se raporteze la rugăciunea care nu a primit răspuns?
Răspuns
Oare câți creștini nu s-au rugat pentru cineva, doar ca să vadă că rugăciunile lor nu primesc răspuns? Cât de mulți poate că au „renunțat" pentru că fie s-au descurajat datorită unei credințe slabe, fie au ajuns la concluzia că nimic din ceea ce s-au rugat nu este potrivit cu voia lui Dumnezeu? Însă felul în care ne raportăm la rugăciunea care nu a primit răspuns nu e doar în beneficiul nostru, ci e și în beneficiul altora. Când ne rugăm, ne angajăm în cel mai prețios act de comunicare, venit din partea lui Dumnezeu, cu Cel față de care dăm socoteală în afacerile noastre. Într-adevăr am fost cumpărați cu un preț enorm – sângele Domnului Isus Cristos – și, de aceea, Îi aparținem lui Dumnezeu.
Privilegiul pe care îl avem de a ne ruga e din partea lui Dumnezeu și avem parte de el în aceeași măsură în care le-a fost dat israeliților (Deuteronomul 4.7). Totuși, când ne rugăm sau vorbim cu Cel care este în ceruri, sunt momente în care se pare că El nu răspunde. Pot fi multe cauze pentru aceasta, și Scriptura ne sugerează de ce se întâmplă acest lucru și felul în care tratează rugăciunile Cel care e atât de simțitor și iubitor, care El Însuși iubește comuniunea noastră cu Dumnezeu Tatăl, pentru că chiar El e reprezentantul nostru (Evrei 4.15).
Un prim motiv pentru care rugăciunea noastră nu primește răspuns e păcatul. Dumnezeu nu poate fi batjocorit sau înșelat și Cel care șade pe tron ne cunoaște în mod intim, până și gândurile noastre (Psalmul 139.1-4). Dacă nu umblăm pe Cale sau păstrăm dușmănie în inima noastră față de fratele nostru sau cerem lucruri din motive rele (cum ar fi din dorințe egoiste), atunci ne putem aștepta ca Dumnezeu să nu răspundă la rugăciunea noastră, pentru că nu o ascultă (2 Cronici 7.14, Deuteronomul 28.23, Psalmul 66.18, Iacov 4.3). Păcatul e „dopul" pentru toate binecuvântările potențiale pe care le-am primi din „sticla" infinită a milei lui Dumnezeu! Într-adevăr sunt momente când rugăciunile noastre sunt o urâciune în fața lui Dumnezeu, mai ales când în mod evident nu-I aparținem Lui din cauza necredinței (Proverbele 15.8) sau pentru că suntem ipocriți (Marcu 12.40).
Un alt motiv pentru care rugăciunea pare să nu primească răspuns e că Domnul lucrează prin credința noastră o dependență de El și o încredere mai mare în El, care vor produce în noi un simțământ mai adânc de recunoștință, dragoste și umilință. Și acest lucru la rândul lui ne aduce beneficiu spiritual, pentru că El dă har celor smeriți (Iacov 4.6, Proverbele 3.34). O, oare cum am simțit cu femeia canaanită, care a strigat fără încetare la Domnul pentru îndurare, când El vizita regiunea Tirului și a Sidonului (Matei 15.21-28)! Ea nu era deloc o persoană pe care un învățător evreu să o bage în seamă. Nu era evreică și era femeie, două motive pentru care evreii o ignorau. Domnul nu pare să răspundă la cererea ei, însă El cunoștea toată situația ei. Poate că nu a răspuns la nevoile ei afirmate imediat, însă a auzit și i-a dat ceea ce a cerut.
Adesea Dumnezeu pare că tace față de noi, însă nu ne trimite niciodată cu mâinile goale. Chiar dacă rugăciunea nu a primit răspuns, trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu că va răspunde la timpul Lui. Chiar exercițiul rugăciunii e o binecuvântare pentru noi; din cauza credinței noastre, suntem provocați să continuăm să ne rugăm. Credința Îi este plăcută lui Dumnezeu (Evrei 11.6), și dacă ne lipsește viața de rugăciune, oare nu reflectă acest lucru și starea noastră spirituală? Dumnezeu aude strigătele noastre vlăguite după milă și tăcerea Lui aprinde în noi simțământul de a stărui în rugăciune. Lui Îi place să argumentăm cu El. Să fim flămânzi după lucrurile care sunt după inima lui Dumnezeu și să umblăm în căile Lui, nu ale noastre. Dacă vom fi credincioși să ne rugăm fără încetare, atunci vom trăi în voia lui Dumnezeu, și acest lucru nu va fi niciodată rău (1 Tesaloniceni 5.17-18).
English
Cum trebuie creștinul să se raporteze la rugăciunea care nu a primit răspuns?
