Întrebare
E rugăciunea publică biblică? E în regulă să ne rugăm în public?
Răspuns
Rugăciunea în public e o chestiune cu care se luptă mulți creștini. Pentru că despre mulți credincioși din Biblie se știe că se rugau în public și Isus Însuși a făcut acest lucru, rugăciunea în public nu e deloc greșită. Mulți conducători din timpul Vechiului Testament s-au rugat în mod public pentru națiune. Solomon s-a rugat în fața întregii națiuni pentru ei și pentru el însuși. Nu avem niciun indiciu că acest fel de rugăciune nu a fost acceptat de Domnul (1 Împărați 8.22-23). După întoarcerea israeliților din robia babiloniană, Ezra a fost atât de copleșit de cunoașterea faptului că israeliții părăsiseră închinarea în fața Dumnezeului adevărat, încât s-a rugat și a plâns cu amar înaintea Casei Domnului. Atât de aprinsă a fost rugăciunea lui, încât „o mulțime foarte mare de oameni din Israel, bărbați, femei și copii" s-au strâns la el și au plâns cu amar (Ezra 10.1).
Însă exemplele lui Ana și a lui Daniel ne arată că e posibil să fii greșit înțeles și chiar persecutat pentru rugăciunea în public. Cum e în cazul fiecărui fel de rugăciune, rugăciunea publică trebuie adusă cu atitudinea și motivațiile corecte. Din câteva exemple scripturale reiese o imagine clară a rugăciunii publice care e acceptată de El și care Îl onorează pe El.
Ana, mama profetului Samuel, era de ani de zile fără copii, îndurând rușinea și persecuția pe care le aducea incapacitatea de a avea copii asupra femeilor din vremea Bibliei (1 Samuel 1.1-6). Ea mergea în mod regulat la Templu, să-L implore pe Dumnezeu să-i dea un copil, rugându-se cu ardoare din „prea multa [ei] durere și supărare". Atât de profundă a fost rugăciunea ei, încât Eli, preotul, a avut impresia că este beată (1 Samuel 1.10-16).
Iată un exemplu de rugăciune publică interpretată greșit. Rugăciunea Anei era neprihănită și inima ei era într-o stare potrivită. Nu încerca să atragă atenția asupra ei, ci pur și simplu era îndurerată și copleșită de nevoia de a se ruga. Eli a crezut despre ea că este beată, însă aceasta era greșeala lui, nu păcatul ei.
Rugăciunea în public a lui Daniel a fost o ocazie pentru dușmanii lui să-l persecute și să încerce să obțină omorârea lui. Daniel a excelat în îndeplinirea sarcinilor lui de administrator sub domnia împăratului Darius în așa măsură încât împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăția (Daniel 6.1-3). Acest lucru i-a înfuriat pe ceilalți administratori și au căutat o modalitate de a-l discredita sau de a-l distruge pe Daniel. L-au încurajat pe Darius să emită un decret care să le interzică supușilor lui să se roage altuia decât împăratului în cele treizeci de zile care aveau să urmeze. Pedeapsa pentru neascultare era să fii aruncat într-o groapă cu lei. Însă Daniel a continuat să se roage atât de deschis lui Dumnezeu, încât putea fi văzut la fereastra dormitorului său făcând acest lucru. Daniel s-a rugat într-un fel care nu numai că putea fi văzut de ceilalți, ci îl și expunea în fața dușmanilor lui. Însă știa în mod clar că Dumnezeu era onorat de rugăciunea lui, și nu a renunțat la obiceiul său. Nu a pus părerile și nici chiar amenințările oamenilor mai presus de dorința lui de a asculta de Dumnezeu.
În Matei 6.5-7, Isus ne oferă două moduri prin care să ne asigurăm că rugăciunile noastre sunt neprihănite. Mai întâi, rugăciunile nu trebuie făcute cu scopul de a fi văzuți de alții că suntem neprihăniți sau „spirituali". În al doilea rând, rugăciunile trebuie să fie autentice, din inimă, nu numai repetiții zadarnice sau „fraze goale". Totuși, prin comparație cu alte părți din Scriptură care ne arată oameni care se roagă în public, știm că acesta nu e un îndemn ca întotdeauna să ne rugăm singuri. Ideea e să evităm păcatul. Cei care se luptă cu dorința de a fi văzuți ca neprihăniți și care observă că ispita se strecoară în timpul rugăciunii în public vor face bine să procedeze cum a recomandat Isus, să se retragă și să se roage doar Tatălui, care le va răsplăti în ascuns. Isus a știut că dorința fariseilor era să fie considerați de oameni că sunt neprihăniți, nu să vorbească în mod real cu Dumnezeu. Această afirmație despre rugăciune avea rostul de a convinge și e instructivă pentru toți creștinii, dar nu înseamnă că toate rugăciunile trebuie păstrate în secret.
Rugăciunea în public trebuie să-L onoreze pe Dumnezeu, să fie fără interes de sine și să fie bazată pe o dorință adevărată de a vorbi cu Dumnezeu, nu cu oamenii. Dacă ne putem ruga în mod public fără să încălcăm aceste principii, e bine să ne rugăm public. Dacă, totuși, conștiința ne oprește, rugăciunea în ascuns nu e deloc mai puțin eficientă.
English
E rugăciunea publică biblică? E în regulă să ne rugăm în public?
