Întrebare
Ce înseamnă să crezi în sacralitatea vieții?
Răspuns
Sintagma „sacralitatea vieții” reflectă credința că, datorită faptului că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu (Genesa 1.26-27), viața umană are un atribut sacru inerent care trebuie protejat și respectat întotdeauna. În timp ce Dumnezeu i-a dat omenirii autoritatea de a ucide și de a mânca alte forme de viață (Genesa 9.3), omorârea altor ființe umane e interzisă în mod expres, pedeapsa fiind moartea (Genesa 9.6).
Omenirea a fost creată după chipul lui Dumnezeu, dar păcatul a corupt această imagine. Nu există nimic inerent sacru în omul căzut. Sacralitatea vieții umane nu se datorează faptului că suntem ființe deosebit de minunate și bune. Singurul motiv pentru care caracterul sacru al vieții îi este atribuit umanității este faptul că Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și ne-a făcut distincți de oricare alte forme de viață. Cu toate că acel chip a fost într-adevăr deteriorat de păcat, chipul Lui continuă să fie prezent în omenire. Ne asemănăm cu Dumnezeu, și această asemănare însemnă că viața umană trebuie tratată întotdeauna cu demnitate și respect.
Sacralitatea vieții însemnă că omenirea este mai sacră decât restul creației. Viața umană nu e sfântă în același sens în care Dumnezeu e sfânt. Numai Dumnezeu e sfânt în Sine și prin Sine Însuși. Viața umană e sfântă numai în sensul că e „separată” de oricare altă formă de viață creată de Dumnezeu. Mulți aplică sacralitatea vieții în chestiuni cum sunt avortul și eutanasia și, deși bineînțeles că se aplică în astfel de chestiuni, se aplică în multe altele. Caracterul sacru al vieții trebuie să ne motiveze să combatem toate formele de rău și nedreptate care sunt perpetuate împotriva vieții umane. Violența, abuzul, opresiunea, traficul uman și multe alte forme de rău sunt și ele încălcări ale sacralității vieții.
Dincolo de sacralitatea vieții, există un argument mult mai bun împotriva acestor lucruri: cele mai mari dintre porunci. În Matei 22.37-39, Isus spune: „«Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.» Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.»” În aceste porunci vedem că acțiunile noastre trebuie să fie motivate de dragostea pentru Dumnezeu și de dragostea pentru alții. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, vom prețui viața noastră ca fiind parte din planul lui Dumnezeu pentru a face voia Lui până când vine momentul în care această voie a Lui e servită mai bine prin moartea noastră. Și îi vom iubi și le vom purta de grijă aleșilor Lui (Galateni 6.10, Coloseni 3.12-15). Ne vom îngriji de nevoile celor în vârstă și bolnavi. Îi vom proteja pe alții de rău – fie de avort, eutanasie, trafic uman sau alte abuzuri. Cu toate că sacralitatea vieții poate fi temelia, dragostea trebuie să fie motivația.
English
Ce înseamnă să crezi în sacralitatea vieții?
