Întrebare
Ce este șamanismul?
Răspuns
Șamanismul este un concept contrafăcut, anticreștin despre lume și viață, în care intermediarul între natural și supranatural e numit șaman. Șamanismul are legătură cu animismul, credința că spiritele locuiesc în lumea fizică, cât și în cea spirituală. Animismul e unul dintre cele mai vechi sisteme de credință care există și se găsește în multe comunități tribale, vechi și moderne, din toată lumea. Are parte o renaștere a lui în grupurile de neoșamanism.
Șamanismul e adesea în sincretism cu alte sisteme de credințe, printre care și islamul și creștinismul, ajungând în categoria unei religii populare. Șamanismul/animismul de obicei nu e o religie de sine stătătoare, ci e amestecat cu sistemele de credințe păgâne, politeiste și New Age.
Termenul de șaman vine din limba siberiană tunguză și se traduce cu „cineva care știe”. Termeni asociați ar fi medium, vrăjitor-doctor, vraci, vrăjitor, exorcist, ghicitor, necromant și umblător spiritual.
Într-un sistem de credințe animist, șamanul acționează ca un intermediar între lumea naturală și cea spirituală. Șamanii sunt solicitați în vreme de boală, răni, dezastre naturale, atacuri dușmane sau în orice moment când este perceput un dezechilibru între tărâmul natural și cel spiritual. Șamanismul ne învață că toate lucrurile au o rădăcină spirituală și că lumea spirituală o controlează pe cea naturală, așadar cheia de a influența orice situație se află în domeniul spiritual. Concepția șamanistă despre lume și viață e una bazată pe fapte și pe cunoașterea domeniului ocult. Pentru a realiza rezultatele dorite în lumea naturală, un șaman se bazează pe expertiza lui și pe puterea obiectelor pe care le posedă.
Într-un sistem de credințe animist/șamanist, lumea e un loc înfricoșător, plin de spirite care trebuie îmbunate. Dacă sunt împăcate, spiritele te pot binecuvânta, sau, dacă sunt mâniate, pot deveni răzbunătoare și să te rănească sau să te îmbolnăvească. Șamanii sunt angajați să intre în tărâmul supranatural, să discearnă motivul calamității și să găsească un mijloc de a restaura vindecarea și armonia. Șamanii sunt temuți și dețin o mare influență în triburile lor, de vreme ce pretind că dețin puterea de vindecare, cât și puterea de a omorî sau de a răni. Prin urmare, nu numai spiritele trebuie îmbunate, ci și șamanii trebuie menținuți fericiți.
Șamanii folosesc adesea droguri halucinogene, rănirea fizică sau postul extrem pentru a atinge o stare alterată de conștiență. Amuletele, clopotele, tobele, cântecele, dansul sau incantația pot fi parte din ceremoniile care le permit să călătorească în domeniul spiritual. Șamanii cheamă, de asemenea, spiritele animatoare și folosesc în mod obișnuit obiecte totemice, precum pietre sau oase despre care se crede că dețin puteri speciale. Sufletele celor morți, spiritele animalelor sau spiritele pietrelor sau ale copacilor pot fi și ele invocate să acționeze ca ghizi. Șamanismul menține ideea că anumite locuri dețin puteri aparte sau oferă acces spre lumea spirituală.
Chiar și între cei care urmează acest sistem de credințe, rolul de șaman e recunoscut ca fiind o ocupație cu risc ridicat. Navigarea tărâmului spiritual e o întreprindere periculoasă. Depresia, bolile mintale și moartea datorită folosirii drogurilor etenogenice sunt toate posibile.
Șamanismul a fost sistemul de credințe care se găsea în locurile biblice timpurii. Dumnezeu le-a poruncit celor din poporul Său să nu se căsătorească cu locuitorii și să nu se închine zeilor teritoriali din Țara Promisă. Deuteronomul 18.9-13 și alte pasaje conțin directive puternice împotriva implicării cu spiritiștii, mediumurile, necromanții și cei care practicau vrăjitoria și ghicitoria (Leviticul 18.21, 20.2, 4, 6, 27, 2 Împărați 17.31, 2 Cronici 28.3, 33.6, Isaia 57.5, Ezechiel 16.21, Galateni 5.19-21).
Biblia ne învață că trăim în teritoriu dușman. 1 Petru 5.8 face referire la această bătălie spirituală și la realitatea lumii nevăzute din jurul nostru. Ca și creștini, nu ne punem încrederea în șamani, în ritualurile pe care le îndeplinesc sau în talismanele pe care le mânuiesc. În schimb, noi ne punem încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 4.12), în puterea Duhului Sfânt (1 Corinteni 2.4) și în puterea Evangheliei (Romani 1.16).
English
Ce este șamanismul?