Întrebare
Care a fost scopul semnelor darurilor biblice?
Răspuns
Atunci când vorbim despre semnul darurilor biblice, ne referim la minuni cum sunt vorbirea în limbi, vedeniile, vindecările, învierea morţilor şi profeţia. Nu e nicio îndoială între credincioşi că acestea au existat, fiindcă Biblia le descrie desluşit. Neînţelegerea între creştini apare privitor la scopul lor şi la întrebarea dacă ar trebui sau nu să le experimentăm şi astăzi. Unii spun că aceste daruri sunt semnul mântuirii unei persoane, în timp ce alţii spun că ele sunt un semn al botezului cu Duhul Sfânt şi mai sunt şi alţii care spun că scopul lor este acela de a certifica mesajul Evangheliei. Cum putem şti adevărul? Trebuie să căutăm în Scriptură, să descoperim scopul lui Dumnezeu cu privire la aceste lucruri.
Una dintre primele referinţe privitoare la semne în Biblie se găseşte în Exodul 4, când Moise este instruit de Dumnezeu cu privire la iminenta eliberare din Egipt. Moise s-a îngrijorat că oamenii nu vor crede că Dumnezeu l-a trimis, aşa că Dumnezeu i-a dat semnele cu toiagul care s-a transformat în şarpe şi cu mâna lui care s-a umplut de lepră. Dumnezeu a spus că aceste semne sunt „ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov" (v. 5.). Dacă oamenii tot nu ar fi crezut, Dumnezeu i-a spus lui Moise să ia apă din Nil şi să o verse pe pământ, unde se va transforma în sânge (v. 9). Scopul pentru copiii lui Israel a fost ca ei să îl creadă pe mesagerul lui Dumnezeu.
De asemenea, Dumnezeu i-a dat lui Moise semne miraculoase pe care să le arate înaintea lui faraon, ca el să-l lase pe popor să plece. În Exodul 7.3-5, Dumnezeu i-a spus lui Moise că Îşi va înmulţi semnele şi minunile în Egipt, astfel că „egiptenii vor cunoaşte că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel". Dumnezeu a vrut ca poporul egiptean să cunoască că El este Cel care lucrează să-i izbăvească pe israeliţi. În Exodul 10.7, Moise i-a spus lui faraon că cea din urmă urgie, care îi va ucide pe întâii născuţi, avea să arate că Dumnezeu face deosebire între egipteni şi israeliţi. Semnele şi minunile au confirmat mesajul lui Dumnezeu pentru faraon şi pentru egipteni, astfel încât ei să cunoască că Moise a fost trimis de Dumnezeu.
Atunci când Ilie i-a confruntat pe profeţii falşi pe Muntele Carmel (1 Împăraţi 18), el s-a rugat lui Dumnezeu să trimită în mod miraculos foc din cer, astfel încât oamenii să cunoască că „Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta ... ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu" (v. 36-37). Minunile pe care el şi ceilalţi profeţi le-au făcut au fost o confirmare a faptului că Dumnezeu i-a trimis pe profeţi şi că El lucra în mijlocul poporului Israel.
Lui Ioel i s-a dat un mesaj al judecăţii lui Dumnezeu asupra lui Israel şi, în cadrul acelui mesaj, a fost o profeţie de milă şi speranţă. Când judecata urma să vină după cum era profeţit, şi dacă oamenii urmau să răspundă cu pocăinţă, Dumnezeu a spus că va înlătura judecata şi va restaura binecuvântarea Sa: „Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară" (Ioel 2.27). Imediat după acea afirmaţie, Dumnezeu a vorbit despre revărsarea Duhului Sfânt asupra oamenilor, astfel că ei urmau să profeţească, să aibă vedenii şi să vadă întâmplându-se minuni. Când ucenicii au început să vorbească în limbi în ziua Cincizecimii (Fapte 2.1-21), Petru a declarat: „Aceasta este ce a fost spus prin profetul Ioel." Care a fost scopul? Ca oamenii să ştie că mesajul adus de Petru şi de ceilalţi a fost mesajul lui Dumnezeu.
Lucrarea lui Isus a fost însoţită de felurite semne şi minuni. Care a fost scopul minunilor? În Ioan 10.37-38, Isus le-a răspuns iudeilor care voiau să-L ucidă cu pietre pentru blasfemie şi le-a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl." La fel ca în Vechiul Testament, scopul minunilor lui Isus a fost acela de a confirma mâna lui Dumnezeu care era asupra Mesagerului Său.
Atunci când fariseii I-au cerut lui Isus să le arate un semn, Isus a spus: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul profetului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona" (Matei 12.39-41). Isus a spus foarte limpede că scopul unui semn era ca oamenii să recunoască mesajul lui Dumnezeu şi să răspundă corespunzător. În acelaşi fel, în Ioan 4.48, El i-a spus slujbaşului împărătesc: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!" Semnele erau un ajutor pentru aceia care se luptau să creadă, dar în centru se afla mesajul salvării în Cristos.
Acest mesaj al salvării a fost evidenţiat de Pavel în 1 Corinteni 1.21-23: „Dumnezeu a găsit cu cale să-i mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune, dar noi Îl propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie." Semnele îşi au scopul lor, dar sunt un mijloc către un scop şi mai măreţ – mântuirea sufletelor prin predicarea Evangheliei. În 1 Corinteni 14.22, Pavel afirmă clar că „limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi". Dumnezeu a folosit semne miraculoase, cum e vorbirea în limbi, ca să-i convingă pe cei necredincioşi că mesajul lui Cristos este adevărat, dar restul contextului arată că cel mai important lucru era mesajul Evangheliei.
Un lucru care este adesea trecut cu vederea în discuţiile privitoare la semne şi minuni este poziţionarea lor în timp şi în Scriptură. Contrar credinţelor des întâlnite, oamenii din timpurile Bibliei nu au văzut minuni tot timpul. De fapt, minunile din Biblie sunt în general grupate în jurul unor evenimente speciale în lucrarea lui Dumnezeu cu omenirea. Izbăvirea lui Israel din Egipt şi intrarea în Ţara Promisă au fost însoţite de multe minuni, dar minunile au dispărut în scurt timp după aceea. În timpul ultimilor ani ai împărăţiei, când Dumnezeu urma să trimită poporul în robie, El le-a îngăduit unora dintre profeţii Săi să înfăptuiască minuni. Când Isus a venit să trăiască printre noi, El a făcut minuni, şi la începutul lucrării apostolilor, ei au făcut minuni, dar în afara acelor timpuri, vedem foarte puţine semne şi minuni în Biblie. Marea majoritate a oamenilor care au trăit în timpurile Bibliei nu au văzut niciodată semne şi minuni cu ochii lor. Ei au trebuit să trăiască prin credinţa în ceea ce Dumnezeu deja le revelase.
În Biserica Primară, semnele şi minunile au fost în primul rând concentrate pe prima prezentare a Evangheliei în rândul numeroaselor grupuri etnice. În ziua Cincizecimii, citim că în Ierusalim erau strânşi „iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer" (Fapte 2.5). Aceşti iudei, care au fost crescuţi în alte ţinuturi şi care vorbeau acele limbi străine (v. 6-11), au fost cei cărora li s-a dat mai întâi semnul limbilor. Ei au mărturisit că auzeau vorbindu-se în limba lor nativă despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, iar Petru le-a spus că singurul răspuns potrivit era să se pocăiască de păcatele lor (v. 38). Când Evanghelia a fost prezentată prima dată între samariteni, Filip a făcut semne şi minuni (Fapte 8.13).
Din nou, când Petru a fost trimis la Corneliu, unul dintre neamuri, Dumnezeu a dat un semn miraculos pentru a-Şi confirma lucrarea. „Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu" (Fapte 10.45-46). Atunci când Petru a fost luat la întrebări de ceilalţi apostoli, el a dat acest lucru ca dovadă a călăuzirii lui Dumnezeu, şi ceilalţi „L-au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: «Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa»" (Fapte 11.18).
În fiecare situaţie, semnul darurilor era o confirmare a mesajului şi a mesagerului lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să poată auzi şi crede. Odată ce mesajul a fost confirmat, semnele au încetat. În mod obişnuit, nu avem nevoie ca acele semne să se repete în viaţa noastră, dar avem nevoie să primim acelaşi mesaj al Evangheliei.
English
Care a fost scopul semnelor darurilor biblice?
