Întrebare
Ce înseamnă că Dumnezeu e Sfânt, Sfânt, Sfânt?
Răspuns
Sintagma „Sfânt, Sfânt, Sfânt” apare de două ori în Biblie, o dată în Vechiul Testament (Isaia 6.3) şi o dată în Noul Testament (Apocalipsa 4.8). De ambele dăţi, sintagma este spusă sau cântată de către creaturile cereşti şi de fiecare dată lucrul se petrece în vedenia unui om care a fost dus la tronul lui Dumnezeu: prima dată e vorba despre profetul Isaia şi apoi despre apostolul Ioan. Înainte să abordăm repetiţia de trei ori a sfinţeniei lui Dumnezeu, e important să înţelegem ce exact înseamnă sfinţenia lui Dumnezeu.
Sfinţenia lui Dumnezeu e atributul lui Dumnezeu cel mai dificil de explicat, în parte pentru că este unul dintre atributele Lui fundamentale care nu este împărtăşit de om. Suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi împărtăşim multe dintre atributele Sale, într-o măsură mult mai redusă, desigur – dragostea, mila, credincioşia etc. Dar unele dintre atributele lui Dumnezeu nu vor fi împărtăşite niciodată de fiinţele create – omniprezenţa, omniscienţa, omnipotenţa şi sfinţenia. Sfinţenia lui Dumnezeu e ceea ce Îl separă de toate celelalte fiinţe, ceea ce Îl face distinct şi aparte de orice altceva. Sfinţenia lui Dumnezeu e mai mult decât perfecţiunea Lui sau puritatea lipsită de păcat; este esenţa „deosebirii” Lui, transcendenţa Sa. Sfinţenia lui Dumnezeu întruchipează misterul măreţiei Sale şi ne face să privim cu uimire la El, pe măsură ce începem să înţelegem doar o mică parte din splendoarea Sa.
Isaia a fost un martor direct al sfinţeniei lui Dumnezeu în vedenia sa descrisă în Isaia 6. cu toate că Isaia era un profet al lui Dumnezeu şi un om drept, reacţia Lui la vederea sfinţeniei lui Dumnezeu a fost conştientizarea păcătoşeniei Sale şi să dispere cu privire la viaţa lui (Isaia 6.5). Chiar şi îngerii din prezenţa lui Dumnezeu, aceia care strigă „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Atotputernic” îşi acopereau faţa şi picioarele cu patru dintre cele şase aripi. Acoperirea feţei şi a picioarelor denotă fără îndoială reverenţa şi uimirea inspirate de prezenţa imediată a lui Dumnezeu (Exodul 3.4-5). Serafimii stăteau acoperiţi, ca şi când să se ascundă pe cât posibil, recunoscându-şi nevrednicia în prezenţa Celui Sfânt. Şi dacă serafimii puri şi sfinţi arată o astfel de reverenţă în prezenţa lui Iehova, cu ce veneraţie profundă ar trebui ca noi, creaturi corupte şi păcătoase, să îndrăznim să ne apropiem de El! Reverenţa pe care I-o arată îngerii lui Dumnezeu ar trebui să ne amintească de impertinenţa noastră când năvălim fără gând şi fără reverenţă în prezenţa Lui, aşa cum facem adesea, pentru că nu înţelegem sfinţenia Lui.
Vedenia lui Ioan a tronului lui Dumnezeu din Apocalipsa 4 a fost similară cu cea a lui Isaia. Din nou, erau făpturi vii în jurul tronului care strigau „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Atotputernic” (Apocalipsa 4.8), în reverenţă şi uimire faţă de Cel Sfânt. Ioan continuă să descrie aceste fiinţe vii care Îi dau glorie şi onoare şi reverenţă lui Dumnezeu în mod continuu în jurul tronului Său. E interesant că reacţia lui Ioan la vedenia cu Dumnezeu stând pe tronul Său e diferită de cea a lui Isaia. Nu se spune despre Ioan că ar fi căzut cu spaimă şi conştient de păcătoşenia sa, poate pentru că el deja L-a întâlnit pe Cristosul înviat la începutul vedeniei sale (Apocalipsa 1.17). Cristos Şi-a pus mâna asupra lui Ioan şi i-a spus să nu se teamă. În acelaşi fel, ne putem apropia de tronul harului dacă avem asupra noastră mâna lui Cristos în forma neprihănirii Sale dată la cruce în schimbul păcatului nostru (2 Corinteni 5.21).
Dar de ce apare repetiţia de trei ori „Sfânt, Sfânt, Sfânt” (numită trisaghionul)? Repetiţia de trei ori a unui nume sau a unei expresii era foarte obişnuită între evrei. În Ieremia 7.4, evreii sunt reprezentaţi de profet ca spunând „Templul Domnului” de trei ori, exprimând încrederea lor intensă în propria lor închinare, chiar dacă era ipocrită şi coruptă. Versetele din Ieremia 22.29, Ezechiel 21.27 şi 1 Samuel 18.23 conţin expresii similare de intensitate repetate de trei ori. Prin urmare, când îngerii din jurul tronului declară sau îşi strigă unul altuia „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, ei exprimă cu forţă şi pasiune adevărul sfinţeniei supreme a lui Dumnezeu, acea caracteristică esenţială care redă natura Lui uimitoare şi măreaţă.
Mai mult, trisaghionul exprimă natura triunică a lui Dumnezeu, cele trei Persoane ale Dumnezeirii, egale în sfinţenie şi măreţie. Isus Cristos este Cel sfânt care nu va „vedea putrezirea” în groapă, ci va fi înviat şi va fi înălţat la dreapta Tatălui (Fapte 2.26, 13.33-35). Isus este „Cel Sfânt şi Neprihănit” (Fapte 3.14) a cărui moarte pe cruce ne permite să stăm fără ruşine în faţa tronului sfântului nostru Dumnezeu. Cea de-a treia Persoană a Trinităţii – Duhul Sfânt – chiar prin Numele Său denotă importanţa sfinţeniei în esenţa Dumnezeirii.
În cele din urmă, cele două vedenii cu îngeri în jurul tronului care strigă „Sfânt, Sfânt, Sfânt” indică în mod clar faptul că Dumnezeu e acelaşi în ambele testamente. Adesea ne gândim la Dumnezeul Vechiului Testament ca la un Dumnezeu al mâniei, şi la Dumnezeul Noului Testament ca la un Dumnezeu al dragostei. Dar Isaia şi Ioan prezintă o imagine unitară a Dumnezeului nostru sfânt, maiestuos, uimitor, care nu Se schimbă (Maleahi 3.6), care este acelaşi ieri, astăzi şi întotdeauna (Evrei 13.8) şi „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1.17). Sfinţenia lui Dumnezeu este veşnică, la fel cum El Însuşi este veşnic.
English
Ce înseamnă că Dumnezeu e Sfânt, Sfânt, Sfânt?
