Întrebare
Ce este sikhismul?
Răspuns
Sikhismul s-a născut din încercarea de a armoniza islamul cu hinduismul. Însă a vedea sikhismul ca pe o armonizare a două religii tot nu surprinde unicitatea teologică și culturală a sikhismului. Să numești sikhismul un compromis între islam și hinduism ar fi socotită insultă la fel cum ar fi să socotești creștinul un iudeu eretic. Sikhismul nu e un cult și nici un hibrid, ci o mișcare religioasă distinctă.
Fondatorul recunoscut al sikhismului, Nanak (1469-1538), s-a născut dintr-un tată hindus și o mamă musulmană în India. Se spune că Nanak a primit o chemare directă de la Dumnezeu, învestindu-l ca guru. Curând a ajuns cunoscut în regiunea Punjab din nord-estul Indiei pentru devotamentul și pietatea și afirmația lui curajoasă: „Nu există musulman, nu există hindus." A strâns un număr considerabil de ucenici (sikhi). Învățătura lui era că Dumnezeu e unul și l-a desemnat ca fiind Sat Nam („adevăratul nume") sau Ekankar, combinând silabele ek („unul"), aum (un sunet mistic exprimându-l pe Dumnezeu) și kar („Domn"). Acest monoteism nu include personalitate, nici nu trebuie confundat cu orice fel de panteism oriental (Dumnezeu e totul). Totuși, Nanak a menținut doctrinele reîncarnării și ale karmei, care sunt dogme de bază în religiile răsăritene cum sunt budismul, hinduismul și taoismul. Nanak i-a învățat pe oameni că pot scăpa de ciclul reîncarnărilor (samsara) numai prin unire mistică cu Dumnezeu prin devoțiune și incantații. Nanak a fost urmat de o linie neîntreruptă de guru desemnați, care au menținut conducerea în secolul XVIII (1708).
Sikhismul a fost pacifist la origini, dar nu a putut continua prea mult în acest fel. Respingerea supremației profetului Mahomed a fost considerată blasfemie și a stârnit multă opoziție din partea credinței istorice războinice a islamului. Pe vremea celui de al zecelea guru, Gobind Rai, cunoscut și ca Gobind Singh („leul"), a fost organizată Khalsa, o clasă de luptători sikh recunoscută la nivel mondial. Khalsa era caracterizată de „cei 5 K": kesh (păr lung), kangha (un piaptăn de metal în păr), kach (pantaloni scurți), kara (o brățară de metal) și kirpan (o sabie sau un pumnal purtate în lateral). Britanicii, care aveau o prezență colonială în India în acea vreme, i-au folosit din plin pe membrii Khalsa ca luptători și bodyguarzi. Gobind Singh a fost în cele din urmă asasinat de musulmani. A fost ultimul om guru. Cine a fost succesorul său? Cartea sfântă a sikhilor, Adi Granth, i-a luat locul, după cum e indicat de numele ei alternativ, Guru Granth. Adi Granth, cu toate că nu e venerată, are desemnat un statut divin.
În ciuda rădăcinilor pacifiste, sikhismul a ajuns cunoscut ca militant, un lucru nefericit, pentru că o astfel de combativitate rezultă în mare parte din problemele geografice aflate în afara controlului sikh. Granița aprins disputată dintre India și Pakistan trasată în 1947 traversează direct regiunea Punjabului, unde adepții sikh au avut o măsură mare de autonomie. Eforturile de a menține identitatea lor politică și socială adesea au eșuat. Teroriștii au apelat la măsuri extreme pentru a întemeia un stat sikh, Khalistan, însă majoritatea sikhilor sunt oameni iubitori de pace.
Creștinii și sikhiștii au în comun faptul că ambele religii au suferit multă persecuție și ambele aduc închinare unui singur Dumnezeu. Creștinii și sikhiștii, ca persoane, pot trăi în pace, arătând respect reciproc. Însă sikhismul și creștinismul nu pot fuziona. Sistemul lor de credințe au câteva puncte asupra cărora cad de acord, dar la urma urmei au un fel diferit de a-L vedea pe Dumnezeu, o perspectivă diferită asupra lui Isus, asupra Scripturii și un fel diferit de a vedea mântuirea.
Mai întâi, conceptul sikhist de Dumnezeu ca fiind abstract și impersonal e în contrasensul Dumnezeului plin de grijă, „Ava, Tată", revelat în Biblie (Romani 8.15, Galateni 4.6). Dumnezeul nostru e implicat îndeaproape în viața copiilor Lui, știind când stau jos și când se ridică și le cunoaște chiar și gândurile (Psalmul 139.2). El ne iubește cu o iubire veșnică și ne atrage la Sine cu răbdare și credincioșie (Ieremia 31.3). De asemenea, el ne spune clar că nu poate fi reconciliat cu niciun așa-zis dumnezeu al oricărei alte religii: „Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun Dumnezeu și după Mine nu va fi" (Isaia 43.10) și „Eu sunt Domnul, și nu mai este altul; afară de Mine, nu este Dumnezeu." (Isaia 45.5).
În al doilea rând, sikhismul neagă statutul unic al lui Isus Cristos. Scriptura creștină afirmă că mântuirea poate veni numai prin El: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." (Ioan 14.6) „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți." (Fapte 4.12) Oricare ar fi statutul pe care sikhismul l-ar conferi lui Cristos, nu este statutul pe care Îl merită și nici nu este cel pe care Biblia îl conferă – Fiul lui Dumnezeu și Salvatorul lumii.
În al treilea rând, atât sikhii, cât și creștinii pretind că Scriptura lor e unic inspirată. Cărțile-sursă pentru creștinism și sikhism nu pot fi ambele „singurul cuvânt al lui Dumnezeu". Ca să fim specifici, creștinii afirmă că Biblia este chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Este insuflat de Dumnezeu, scris pentru toți cei care caută să cunoască și să înțeleagă „și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2 Timotei 3.16-17). Biblia ne este dată de Tatăl nostru ceresc ca să-L putem cunoaște și iubi, să „putem veni la cunoștința adevărului" (1 Timotei 2.4) și să putem veni la El să primim viața veșnică.
În cel de-al patrulea și ultimul rând, felul în care sikhii văd mântuirea respinge jertfa ispășitoare a lui Cristos. Sikhismul ne învață doctrina karmei, împreună cu devoțiunea față de Dumnezeu. Karma e o explicație inadecvată pentru păcat și nicio măsură de fapte bune nu poate compensa nici măcar pentru un păcat în fața unui Dumnezeu infinit de sfânt. Sfințenia perfectă nu poate face altceva decât să urască răul. Devreme ce e drept, Dumnezeu nu poate ierta pur și simplu păcatul, fără plata datoriei pe care acesta a cauzat-o. Pentru că e bun, Dumnezeu nu poate lăsa oamenii păcătoși să intre neschimbați în fericirea cerului. Dar în Cristos, Dumnezeul-Om, avem o jertfă de o valoare infinită care să plătească datoria noastră. Iertarea noastră a fost peste măsură de scumpă, atât de scumpă încât noi, oamenii, nu putem plăti pentru ea. Dar o putem primi ca dar. Asta vrea să spună Biblia prin termenul „har". Cristos a plătit datoria pe care nu ne-am putut permite să o plătim. El Și-a sacrificat viața ca substitut pentru noi, să putem trăi împreună cu El. Trebuie doar să ne punem credința în El. Sikhismul, pe de altă parte, nu reușește să abordeze consecințele infinite ale păcatului, rolurile bunătății și ale justiției lui Dumnezeu și depravarea totală a omului.
În concluzie, putem spune că sikhismul are origini istorice și teologice atât în hinduism, cât și în islam, dar nu poate fi privit ca un hibrid al acestor două. A evoluat într-un sistem religios distinct. Un creștin poate găsi câteva aspecte comune cu sikhismul, dar în cele din urmă creștinismul și sikhismul nu pot fi reconciliate.
English
Ce este sikhismul?
