settings icon
share icon
Întrebare

De ce aș vrea să-L slujesc pe Dumnezeu?

Răspuns


Faptul că trebuie să-L slujim pe Dumnezeu e evident în Scriptură (vezi Luca 4.8). De ce trebuie să vrem să-L slujim pe Dumnezeu e o întrebare mai dificilă. Fiecare creștin întrebat poate avea un motiv diferit pentru care Îl slujește pe Dumnezeu; oameni diferiți sunt motivați de lucruri diferite. Însă Biblia arată clar că, atunci când o persoană e în relație reală cu Dumnezeu, Îl va sluji pe Dumnezeu. Trebuie să vrem să-L slujim pe Dumnezeu pentru că Îl cunoaștem; o parte inerentă din a-L cunoaște este dorința de a-L sluji.

Intenția lui Dumnezeu a fost întotdeauna să ne facă asemenea Fiului Său, Isus Cristos (Romani 8.29). Când ne uităm la viața lui Isus, nu e nicio îndoială că a fost un slujitor. Întreaga viață a lui Isus a avut în centru slujirea lui Dumnezeu – prin învățătură, vindecări și proclamarea Împărăției (Matei 4.23). E n-a venit „să I se slujească, ci El să slujească” (Matei 20.28). Apoi, în noaptea arestării Sale, Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi, lăsându-le o ultimă lecție de a sluji unii altora: „V-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.” (Vezi Ioan 13.12-17.) Așadar, dacă tot ceea ce a făcut Isus a fost slujire, și Dumnezeu vrea să ne facă asemenea Lui, atunci e foarte evident că și noi trebuie să slujim în toate.

Slujirea autentică nu poate fi separată de dragoste. Putem să-L slujim pe Dumnezeu numai să fie, dar dacă inima noastră nu e implicată, am ratat ideea. 1 Corinteni 13 arată clar că, dacă slujirea noastră nu e înrădăcinată în dragoste, nu are rost. Slujirea lui Dumnezeu dintr-un sentiment de obligație sau datorie, fără dragoste pentru Dumnezeu, nu e ceea ce El dorește. În schimb, slujirea lui Dumnezeu ar trebui să fie răspunsul nostru natural, plin de dragoste față de El, care ne-a iubit întâi (vezi 1 Ioan 4.9-11).

Apostolul Pavel e un extraordinar exemplu de ce înseamnă ca a avea o relație cu Dumnezeu prin Cristos să aibă drept rezultat o viață de slujire. Înainte de convertirea sa, Pavel i-a persecutat și i-a ucis pe credincioși, crezând că Îl slujește pe Dumnezeu. Dar după ce s-a întâlnit cu Isus pe drumul Damascului, imediat și-a dedicat restul vieții pentru a-L sluji cu adevărat pe Dumnezeu răspândind Evanghelia lui Isus Cristos (vezi Faptele Apostolilor 9.20). Pavel descrie această transformare în 1 Timotei 1.12-14: „Mulțumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui, măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiință, în necredință! Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în Cristos Isus.” Odată ce Pavel a devenit conștient de dragostea și harul de care a avut parte de la Dumnezeu, răspunsul lui a fost să-L slujească pe Dumnezeu.

Biblia oferă câteva motivații pentru slujirea noastră. Vrem să-L slujim pe Dumnezeu pentru că „am primit dar o împărăție care nu se poate clătina” (Evrei 12.28), pentru că slujirea noastră „acoperă nevoile sfinților ” (2 Corinteni 9.12), pentru că slujirea noastră dovedește credința noastră și îi face pe alții să-I aducă laude lui Dumnezeu (2 Corinteni 9.13) și pentru că Dumnezeu vede și răsplătește munca noastră din dragoste (Evrei 6.10). Fiecare dintre acestea este un motiv bun de a-L sluji pe Dumnezeu.

Putem da mai departe numai ceea ce am primit noi mai întâi. Motivul pentru care Îl putem iubi și sluji pe Dumnezeu este că El ne-a iubit și slujit mai întâi prin Isus Cristos. Cu cât suntem mai conștienți de dragostea lui Dumnezeu și o experimentăm în viața noastră, cu atât mai înclinați vom fi să răspundem cu dragoste slujindu-L. Dacă vrei să dorești să-L slujești pe Dumnezeu, cheia este să ajungi să-L cunoști! Cere-I Duhului Sfânt să-ți reveleze mai mult din Dumnezeu (Ioan 16.13). Când Îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu, care este dragoste (1 Ioan 4.8), răspunsul nostru natural este o dorință de a-L iubi și a-L sluji la rândul nostru.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

De ce aș vrea să-L slujesc pe Dumnezeu?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries