Întrebare
Ce spune Biblia despre a fi o soție creștină?
Răspuns
O soție creștină e o credincioasă în Isus Cristos, o femeie măritată care are prioritățile clar definite. A ales ca evlavia să fie punctul central al vieții ei și aduce acest punct central în fiecare relație, inclusiv în cea de căsătorie. O soție evlavioasă a hotărât că a-I fi plăcută lui Dumnezeu și a asculta de El e mai important pentru ea decât fericirea sau plăcerea ei temporară și e gata să facă orice sacrificii necesare pentru a-L onora pe Domnul în rolul ei de soție.
Primul pas înspre a deveni o soție creștină e supunerea față de domnia lui Cristos. Numai prin Duhul Sfânt care ne capacitează poate oricare dintre noi să trăiască în evlavie (Galateni 2.20, Tit 2.12). Când credem în Isus Cristos ca Salvator și Domn al nostru (Ioan 3.3), e un lucru similar cu ziua nunții. Întreaga direcție a vieții noastre se schimbă (2 Corinteni 5.17). Începem să vedem viața din perspectiva lui Dumnezeu, în loc să urmărim agenda noastră. Aceasta înseamnă că o femeie creștină va aborda căsătoria cu o gândire diferită de cea a unei femei lumești. Ea dorește nu numai să fie o soție bună pentru soțul ei, ci și să fie o femeie evlavioasă pentru Domnul ei.
A fi o soție creștină implică să trăiești principiul care se găsește în Filipeni 2.3-4: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” Dacă ar fi urmat strâns, acest principiu ar elimina majoritatea disputelor maritale. Pentru că din natura noastră suntem egoiști, trebuie să ne bazăm pe Domnul pentru a ne răstigni impulsul egoist și pentru a ne ajuta să căutăm ceea ce e în avantajul partenerului nostru de căsnicie. Pentru o soție, aceasta înseamnă să fie conștientă întotdeauna că soțul ei nu e femeie și nu gândește ca o femeie. Nevoile lui sunt diferite de ale ei, și e responsabilitatea ei de a înțelege acele nevoi și să caute să le împlinească ori de câte ori este posibil.
Unul dintre cele mai frecvente domenii de conflict în căsnicie e sexul. Bărbații, în general, doresc sex mai des decât soțiile lor. De asemenea, bărbații acordă mai multă valoare relației sexuale, și stima lor de sine se poate simți amenințată când soția refuză să coopereze. Deși nu se întâmplă în acest fel de fiecare dată, majoritatea soțiilor își pierd nivelul de interes legat de sex pe care probabil l-au avut la începutul relației și își găsesc împlinirea emoțională prin intermediul altor relații, cum ar fi cele cu copiii, cu prietenii. Lucrul acesta poate duce la resentimentul soțului și ostilitate când soția lui nu înțelege nevoia lui reală de exprimare sexuală. O soție creștină caută să împlinească acea nevoie, chiar și atunci când e obosită sau nu e interesată. 1 Corinteni 7.1-5 explică faptul că soțul și soția nu au control complet asupra trupului lor, ci s-au dat pe sine unul celuilalt. O soție creștină realizează că supunându-și trupul soțului ei, de fapt se supune planului lui Dumnezeu pentru ea.
Efeseni 5.22-24 abordează chestiunea supunerii, care din păcate a fost tratată greșit de mulți. Soțiilor li se spune să se supună soților lor ca Domnului. Multe femei simt o adversitate față de termenul supunere, pentru că a fost folosit ca scuză pentru tratarea lor ca niște sclave. Când aceste trei versete sunt scoase din context și aplicate doar femeilor, devin o unealtă în mâna lui Satan. Satan adesea distorsionează Scriptura, pentru împlinirea planurilor lui rele, și a folosit acest verset pentru a corupe planul lui Dumnezeu pentru căsătorie. Porunca referitoare la supunere începe de fapt în versetul 18, care spune că toți creștinii trebuie să se supună unii altora. Apoi aplică acest lucru la soții, în căsnicie, dar cea mai mare parte a responsabilității e plasată asupra soțului, de a-și iubi soția în felul în care Cristos iubește Biserica (Efeseni 5.25-32). Când un soț trăiește în ascultare de ceea ce așteaptă Dumnezeu de la el, unei soții creștine nu îi este greu să se supună conducerii lui.
Deși sunt soții creștine care nu au copii, majoritatea femeilor căsătorite vor deveni mame la un moment dat. În timpul acestei tranziții, este natural pentru ea să acorde tot efortul și atenția copiilor. Poate fi necesar un timp pentru ajustarea la noile responsabilități familiale, dar o soție creștină își amintește că soțul ei e prioritatea ei numărul unu. Nevoile lui contează în continuare. Poate că uneori ea simte că nu mai are nimic rămas ce să-i dea lui la finalul unei zile frustrante, dar poate alerga la Domnul și să găsească tărie și energie să rămână soție mai întâi și mamă în al doilea rând (Proverbele 18.10, Psalmul 18.2).
Comunicarea e de importanță critică în timpul primilor ani de creștere a copilului, și o soție creștină va iniția conversații fără judecăți cu soțul ei, explicându-i cum o poate ajuta și de ce anume are nevoie din partea lui, pentru a putea răspunde mai mult nevoilor lui. Cuplurile care se mențin conectate și pun deoparte în mod intenționat timp de petrecut împreună se întăresc și clădesc legături mai adânci, care vor menține căsnicia lor în stare sănătoasă. O soție creștină își dă seama și că a-și lua timp pentru ea nu e un lucru egoist. E deschisă față de soțul ei cu privire la propriile ei nevoi emoționale și psihologice. Soțiile care neglijează sau nu reușesc să-și exprime propriile nevoi de teama de a părea egoiste se expun la resentimente ulterioare și epuizare. Înainte ca o soție și o mamă să poată da familiei ceea ce are nevoie, trebuie să aibă grijă de ea însăși.
Proverbele 31 a fost întâmpinat cu scepticism de multe soții creștine, fiindcă pare să portretizeze soția evlavioasă ca fiind un ideal imposibil pentru femei. Dar e important să ne aducem aminte că soția virtuoasă descrisă nu există. E un exemplu fictiv pentru felul de femeie pe care un bărbat ar trebui să o caute să-i fie soție. Stă în contrast cu calitățile care fac dintr-o femeie un partener nepotrivit, cum sunt lenea, egoismul, nebunia, lipsa de grijă și dezonoarea. O soție creștină caută să demonstreze opusul acestor caracteristici rele și Proverbele 31 ilustrează cum poate arăta aceasta. Nu trebuie luat literalmente, ca și când orice soție ai cărei copii nu sunt „îmbrăcați cu cărămiziu” (versetul 21) sau care „își stinge lumina noaptea” (versetul 18) este un eșec. În schimb, acest pasaj din Scriptură aclamă femeile virtuoase, inteligente și harnice într-o vreme în care contribuția soțiilor și a mamelor era în cea mai mare parte trecută cu vederea. Femeile evlavioase pot să se bucure când alegerile lor reflectă unele dintre calitățile descrise aici.
Soțiile exprimă adesea faptul că vor ca soții lor să fie buni lideri, și unele se plâng că ei nu conduc bine. E adevărat că Dumnezeu așteaptă ca soții să poarte responsabilitatea pentru bunăstarea familiei lor. Dar e important să ne aducem aminte că liderii buni trebuie să aibă persoane care să îi urmeze bine. Ca parte din blestemul pus de Dumnezeu asupra Evei pentru păcatul ei (Genesa 3.16), femeile prin natura lor au tendința să dorească să stăpânească peste soții lor. Multe femei își văd soțul ca un proiect neterminat pe care trebuie să îl pună în ordine. Încercările soției de a-l „ajuta” îl pot face să se închidă pe soț, mai ales dacă nu se simte confortabil în rolul de lider. Lucrul acesta nu scuză refuzul lui de a-și asuma rolul pe care Dumnezeu l-a desemnat pentru el. Însă o soție creștină recunoaște care e rolul ei și-l lasă pe el să conducă. Își poate oferi cu respect sfatul și opinia, iar un soț înțelept le va căuta, dar recunoaște că, odată ce a făcut acest lucru, responsabilitatea ei s-a încheiat și decizia finală îi aparține lui. Când el știe că ea nu-l va doborî când nu e de acord cu el, e mult mai probabil să îndrăznească și să conducă.
Un pericol pe care femeile și mamele creștine îl pot întâlni în căsnicie e atunci când permit ca identitatea lor să se bazeze cu totul pe rolul lor familial. Rata de divorț în creștere rapidă în rândul cuplurilor de vârstă mijlocie din unele părți ale lumii e o dovadă a acestui tipar distructiv. De multe ori soția e cea care părăsește un bărbat bun din niciun alt motiv decât că nu e fericită. Parte din deziluzia ei se datorează felului în care căsnicia a fost preamărită ca fiind scopul cel mai înalt pentru tinerele fete. Din copilărie a crezut că, odată ce întâlnește și se mărită cu bărbatul potrivit, va fi împlinită. Multe învățături ale bisericii s-au aliniat acestei zeificări a căsătoriei, așadar, pentru o femeie creștină, dezamăgirea poate părea o trădare din partea lui Dumnezeu. Deși căsătoria e un mijloc bun și drept înspre binecuvântare, nu ar trebui privită niciodată ca sursa de valoare și împlinire a femeii. Numai Dumnezeu poate fi aceasta, și soțiile creștine sunt cele care își văd rolul nu ca fiind un scop în sine, ci o cale prin care Îl pot sluji mai bine pe Dumnezeu (1 Corinteni 10.31).
O femeie care dorește să fie o soție creștină evlavioasă își poate pune următoarele întrebări:
1. Îmi mențin viața spirituală sănătoasă ca prioritatea mea principală? (Matei 6.33)
2. Mi-am acceptat rolul dat de Dumnezeu de a fi un partener pentru soțul meu, nu șefa lui? (1 Corinteni 11.3)
3. Caut în fiecare zi să mă smeresc și să slujesc cum a făcut Isus, în loc să caut să fiu slujită? (Marcu 10.44-45)
4. Mi-am curățat inima de idoli, cum ar fi cumpărăturile, flirtul, acumularea lucrurilor sau dependențele? (Exodul 20.3)
5. Refelctă timpul meu liber faptul că îmi prețuiesc soțul, familia și Mântuitorul? (Galateni 5.13)
6. Păzesc duhul casei mele prin ceea ce permit să intre în ea prin mass-media, reviste și muzică? (Filipeni 4.8)
7. Mă mențin plăcută din punct de vedere fizic și emoțional pentru soțul meu? (Proverbele 27.15, 31.30)
8. Indică îmbrăcămintea mea, machiajul și felul în care mă prezint faptul că îmi respect trupul, soțul și Mântuitorul? (1 Petru 3.3-5)
9. Am eliminat vulgaritățile lumești din limbajul meu (înjurături, limbaj grosolan, glume murdare), astfel încât cuvintele mele să fie pline de har? (Coloseni 4.6)
10. Sunt un manager înțelept și plin de grijă al finanțelor familiale? (Proverbele 31.16)
11. Îi acord respect soțului meu datorită poziției lui sau doar atunci când consider că îl merită? (Efeseni 5.33)
12. Mă îngrijesc cum trebuie de casa și copiii soțului meu? (Proverbele 31.27-28)
13. Păzesc inima soțului meu prin faptul că nu dezvălui în public discuțiile private și nu îi folosesc slăbiciunile împotriva lui? (Proverbele 31.11)
14. Continui să dezvolt darurile și pasiunile pe care mi le-a încredințat Dumnezeu? (2 Timotei 1.6)
15. Mă bazez pe puterea mea sau pe puterea Duhului Sfânt pentru a fi o soție, o mamă și o ucenică evlavioasă? (Galateni 5.25)
Pentru că Isus a șters datoria noastră (Coloseni 2.14), oricine dorește poate deveni o persoană evlavioasă. Evlavia nu depinde de intelect, educație sau religie. De asemenea, nu sunt excluși de la ea nici cei cu un trecut păcătos, acte de divorț sau documente de pușcăriaș. Urmași ai lui Cristos fiind, trebuie să căutăm cu toții să devenim tot mai evlavioși în orice rol am deține, fiindcă lucrul acesta este poruncit (1 Petru 1.16) și pentru că vrem să ne asemănăm mai mult cu Cel pe care Îl iubim.
English
Ce spune Biblia despre a fi o soție creștină?
