Întrebare
Ce se întâmplă dacă nu simt că sunt mântuit?
Răspuns
Aceasta este o întrebare foarte des întâlnită printre creștini. Mulți oameni se îndoiesc de mântuirea lor din pricina sentimentelor sau datorită lipsei lor. Biblia are multe de spus despre mântuire, dar nu spune nimic despre „a te simți mântuit”. Mântuirea este un proces prin care păcătosul este izbăvit de „mânie”, adică de judecata lui Dumnezeu împotriva păcatului (Romani 5.9, 1 Tesaloniceni 5.9). În mod specific, moartea lui Isus pe cruce și apoi învierea Lui ne-au obținut mântuirea (Romani 5.10, Efeseni 1.7).
Partea noastră în procesul mântuirii este aceea că suntem salvați prin credință. Mai întâi, trebuie să auzim Evanghelia – vestea bună a morții și a învierii lui Isus (Efeseni 1.13). Apoi trebuie să credem – să ne încredem pe deplin numai în Domnul Isus (Romani 1.16) și în jertfa Sa. Nu ne încredem în faptele cărnii pentru a obține mântuirea. Această credință – care este un dar de la Dumnezeu, nu ceva ce producem prin noi înșine (Efeseni 2.8-9) – implică pocăință, o schimbare a minții cu privire la păcat și la Cristos (Fapte 3.19) și chemarea Numelui Domnului (Romani 10.9-10, 13). Mântuirea are ca rezultat o viață schimbată, întrucât începem să trăim ca o făptură nouă (2 Corinteni 5.17).
Trăim într-o societate orientată pe sentiment și, din păcate, acest lucru s-a răsfrânt și asupra bisericii. Dar nu te poți încrede în sentimente. Emoțiile nu sunt demne de încredere. Ele cresc și descresc întocmai ca valurile mareice care aduc tot felul de alge și flotanți și le depun pe țărm, apoi se retrag, erodând pământul pe care stăm și ducându-l în ocean. La fel este starea acelora cărora emoțiile le conduc viața. Cele mai mărunte împrejurări – o durere de cap, o zi noroasă, un cuvânt spus negândit de un prieten – ne pot eroda încrederea și ne trimit „în larg”, într-o stare de disperare. Îndoiala și descurajarea, în special cu privire la viața creștină, sunt rezultatul inevitabil al încercării de a ne interpreta sentimentele, ca și cum acestea ar fi adevăr. Nu, nu sunt.
Dar creștinul care este avertizat dinainte și bine înarmat nu e controlat de simțăminte, ci de adevărul pe care îl cunoaște. Nu se bazează că sentimentele îi vor demonstra ceva. Bazarea pe sentimente este exact eroarea pe care mulți oameni o fac în viața lor. Sunt atât de introspectivi, încât devin preocupați de ei înșiși, analizându-și constant propriile simțăminte. Aceștia sunt cei care pun mereu la îndoială relația lor cu Dumnezeu. „Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu?” „Mă iubește El într-adevăr?” „Sunt suficient de bun?” Ceea ce trebuie să facem este să încetăm să ne gândim la noi înșine și să ne concentrăm atenția asupra sentimentelor noastre ci, în schimb, să ne îndreptăm atenția înspre Dumnezeu și înspre adevărul pe care îl știm despre El din Cuvântul Său.
Când suntem controlați de sentimente subiective centrate în noi înșine, în loc să fim controlați de adevărul obiectiv centrat în Dumnezeu, trăim într-o stare permanentă de înfrângere. Adevărul obiectiv are în centru doctrinele importante ale credinței și relevanța lor pentru viață: suveranitatea lui Dumnezeu, mijlocirea de mare preot a lui Cristos, promisiunea Duhului Sfânt și nădejdea gloriei eterne. Înțelegerea acestor mari adevăruri, concentrarea gândurilor noastre asupra lor și repetarea lor în mintea noastră ne va permite să gândim din adevăr în toate încercările din viața noastră și credința noastră va fi puternică și dinamică. Când gândim prin prisma a ceea ce simțim cu privire la noi înșine – în loc să avem în vedere ceea ce știm cu privire la Dumnezeu – drumul nostru duce în mod sigur la înfrângere spirituală. Viața creștină este o viață de moarte față de sine și de ridicare la „trăirea unei vieți noi” (Romani 6.4), și acea viață nouă este caracterizată de gânduri privitoare la Cel care ne-a mântuit, nu gânduri care privesc sentimentele unui trup fără viață, care a fost răstignit împreună cu Cristos. Când ne gândim în mod continuu la noi înșine și la simțămintele noastre, de fapt suntem obsedați de un trup mort, plin de putrefacție și moarte.
Dumnezeu a promis că ne mântuiește dacă venim la El prin credință, dar nu a promis niciodată că ne vom simți mântuiți.
Ce se întâmplă dacă nu simt că sunt mântuit?
