Întrebare
Ce vrea să spună Biblia prin cuvintele „sunteţi dumnezei” în Psalmul 82.6 şi Ioan 10.34?
Răspuns
Să începem cu o privire la Psalmul 82, psalmul pe care îl citează Isus în Ioan 10.34. Cuvântul evreiesc tradus cu „dumnezei” în Psalmul 82.6 este elohim. Acesta de obicei se referă la Singurul Dumnezeu adevărat, dar are şi alte folosinţe. Psalmul 82.1 spune: „Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.” Din următoarele trei versete este clar că cuvântul „dumnezei” se referă la magistraţi, judecători şi la alţi oameni care deţin poziţii de autoritate şi conduc. Numirea unui magistrat uman „dumnezeu” indică trei lucruri: 1) că are autoritate peste alte fiinţe umane, 2) că puterea pe care o exercită ca autoritate civică trebuie să fie de temut şi 3) îşi primeşte puterea şi autoritatea de la Dumnezeu Însuşi, care este înfăţişat ca judecând întregul pământ în versetul 8.
Această folosire a cuvântului „dumnezei” cu referire la oameni este rară, dar se găseşte şi în altă parte în Noul Testament. De exemplu, când Dumnezeu l-a trimis pe Moise la faraon, El a spus: „Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon” (Exodul 7.1). Acest lucru pur şi simplu înseamnă că Moise, ca mesager al lui Dumnezeu, vorbea cuvintele lui Dumnezeu şi, prin urmare, era reprezentantul lui Dumnezeu pentru rege. Cuvântul evreiesc elohim este tradus cu „judecători” în Exodul 21.6 şi 22.8, 9 şi 28.
Toată ideea Psalmului 82 este că judecătorii omeneşti trebuie să acţioneze cu imparţialitate şi dreptate adevărată, pentru că chiar şi judecătorii trebuie să stea într-o zi în faţa Judecătorului. Versetele 6 şi 7 îi avertizează pe magistraţii omeneşti că şi ei trebuie să fie judecaţi: „Eu am zis: «Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.» Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.” Acest pasaj spune că Dumnezeu i-a rânduit pe oameni în poziţii de autoritate în care sunt consideraţi ca dumnezei printre oameni. Ei trebuie să îşi amintească faptul că, şi dacă Îl reprezintă pe Dumnezeu în această lume, ei sunt muritori şi, în cele din urmă, vor trebui să Îi dea socoteală lui Dumnezeu pentru felul în care au folosit acea autoritate.
Acum, să privim la felul în care foloseşte Isus acest pasaj. Isus tocmai a afirmat că este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 10.25-30). Evreii necredincioşi răspund acuzându-L pe Isus de blasfemie, devreme ce a pretins că este Dumnezeu (versetul 33). Isus citează apoi Psalmul 82.6, amintindu-le evreilor că Legea se referă la simpli oameni — chiar dacă oameni cu autoritate şi prestigiu — ca la „dumnezei”. Ideea lui Isus este aceasta: Mă acuzaţi de blasfemie pe baza faptului că am folosit titlul de „Fiu al lui Dumnezeu”; totuşi, propriile voastre Scripturi aplică acelaşi termen pentru magistraţi în general. Dacă cei care deţin o funcţie desemnată de Dumnezeu pot fi considerați „dumnezei”, cu cât mai mult poate fi considerat Cel pe care Dumnezeu L-a ales şi L-a trimis (versetele 34-36)?
Pe de altă parte, avem minciuna şarpelui faţă de Eva în Grădină. Afirmaţia Lui: „vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Genesa 3.5) a fost un adevăr pe jumătate. Ochii lor au fost deschişi (versetul 7), dar nu au devenit ca Dumnezeu. De fapt, ei au pierdut autoritatea, mai degrabă decât să o câştige. Satan a înşelat-o pe Eva cu privire la capacitatea ei de a deveni asemenea Singurului Dumnezeu adevărat, şi astfel a dus-o într-o minciună. Isus Şi-a apărat afirmaţia că este Fiul lui Dumnezeu pe teren biblic şi semantic — este un sens în care oamenii cu influenţă pot fi consideraţi dumnezei, prin urmare, Mesia putea să Îşi aplice lui Însuşi termenul în mod corect. Fiinţele umane nu sunt „dumnezei” sau „mici dumnezei”. Noi nu suntem Dumnezeu. Dumnezeu e Dumnezeu şi noi, care Îl cunoaştem pe Cristos, suntem copiii Lui.
English
Ce vrea să spună Biblia prin cuvintele „sunteţi dumnezei” în Psalmul 82.6 şi Ioan 10.34?
