Întrebare
Ce este teologia istorică?
Răspuns
Teologia istorică este studiul dezvoltării și al istoriei doctrinei creștine. După cum sugerează numele ei, teologia istorică este studiul dezvoltării și al formării doctrinei creștine esențiale de-a lungul istoriei din perioada Bisericii nou-testamentare. Teologia istorică poate fi definită și ca studiul felului în care au înțeles creștinii din diferite perioade istorice subiecte teologice sau teme diverse, cum sunt natura lui Dumnezeu, natura lui Isus Cristos, natura și lucrarea Duhului Sfânt, doctrina mântuirii etc.
Studiul teologiei istorice acoperă subiecte cum sunt dezvoltarea crezurilor și a mărturisirilor de credință, conciliile bisericești și ereziile care au apărut și au fost confruntate de-a lungul istoriei Bisericii. Un teolog istoric studiază dezvoltarea doctrinelor esențiale care separă creștinismul de erezii și culte.
Teologii împart adesea studiul teologiei istorice în patru perioade principale de timp: 1) Perioada Patristică, anii 100-400 d.Cr.; 2) Evul Mediu și Renașterea, anii 500-1500 d.Cr.; 3) Perioada Reformei și cea Post-reformă, anii 1500-1750 d.Cr; și 4) Perioada Modernă, începând cu anul 1750 d.Cr. și până în prezent.
Scopul teologiei istorice este de a înțelege și a descrie originea istorică a doctrinelor-cheie ale creștinismului și de a urmări dezvoltarea acestor doctrine în timp. Aceasta examinează felul în care au înțeles oamenii diferitele doctrine de-a lungul istoriei și încearcă să înțeleagă dezvoltarea doctrinelor, recunoscând modul în care schimbările din cadrul Bisericii au influențat diversele doctrine fie înspre bine, fie înspre rău.
Teologia istorică și istoria Bisericii sunt două subiecte diferite, dar în același timp strâns legate și importante. Ar fi dificil, dacă nu imposibil, să înțelegi istoria Bisericii fără să înțelegi și istoria doctrinei care a dus adesea la diferite diviziuni și mișcări în cadrul istoriei Bisericii. Înțelegerea istoriei teologiei și a doctrinei ne ajută să înțelegem istoria creștinismului începând cu secolul I și de ce există atât de multe denominații distincte.
Baza pentru studierea teologiei istorice se găsește în cartea Faptele Apostolilor. Luca consemnează începutul Bisericii creștine în demersul lui de a oferi o relatare despre „tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni” (Fapte 1.1). Lucrarea lui Cristos nu s-a sfârșit odată cu ultimul capitol din cartea Faptele Apostolilor. În mod clar Cristos lucrează astăzi în Biserica Sa și acest lucru poate fi văzut prin studiul teologiei istorice și al istoriei Bisericii, ambele ajutându-ne să înțelegem cum doctrinele biblice esențiale pentru credința creștină au fost recunoscute și proclamate în toată istoria Bisericii. În Fapte 20.29-30, Pavel îi avertizează pe prezbiteri să se aștepte la „lupi răpitori” care îi vor învăța pe oameni doctrine false. Prin studiul teologiei istorice vedem cât de reale s-au dovedit avertizările lui Pavel și ajungem să înțelegem cum doctrinele esențiale ale credinței creștine au fost atacate și apărate de-a lungul celor aproape 2.000 de ani de istorie a Bisericii.
La fel ca oricare domeniu al teologiei, teologia istorică e și ea folosită uneori de erudiții liberali și necreștini pentru a stârni îndoială sau a ataca doctrinele esențiale ale credinței creștine ca fiind simple născociri ale oamenilor, nu adevăr biblic revelat în mod divin, așa cum sunt într-adevăr. Un exemplu de acest fel este discuția cu privire la natura triunică a lui Dumnezeu. Teologul istoric va studia și va urmări dezvoltarea acestei doctrine în toată istoria Bisericii știind că adevărul acesta e revelat limpede în Scriptură, și totuși de-a lungul istoriei Bisericii au fost momente când doctrina a ajuns sub atac și prin urmare a fost necesar ca Biserica să o definească și să o apere. Adevărul doctrinei vine direct din Scriptură; totuși, înțelegerea și proclamarea de către Biserică a acestei doctrine au fost clarificate în ani, adesea în vremuri când natura lui Dumnezeu a fost atacată de acei „lupi răpitori” despre care Pavel a avertizat că vor veni.
Unii creștini bine intenționați, dar duși în eroare au intenționat să respingă importanța teologiei istorice, citând promisiunea că Duhul Sfânt care locuiește în toți creștinii născuți din nou ne va „călăuzi în tot adevărul” (Ioan 16.13). Ceea ce nu reușesc să înțeleagă acești creștini este că Duhul Sfânt a locuit în credincioși în toată istoria Bisericii și Isus Însuși este Cel care i-a dat „pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos” (Efeseni 4.11-12). Aici sunt incluși nu doar cei din generația aceasta, ci și cei rânduiți de Cristos în toată istoria Bisericii. E prostesc să crezi că nu avem nevoie să învățăm de la mulți oameni cu daruri care au fost înaintea noastră. Un studiu și o aplicare corectă a teologiei istorice ne ajută să recunoaștem și să învățăm de la învățători și lideri creștini din secolele trecute.
Prin studiul istoriei Bisericii și al teologiei istorice, creștinul născut din nou e încurajat să vadă cum Dumnezeu a lucrat în toată istoria. Vedem suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor manifestată și adevărul că Cuvântul lui Dumnezeu dăinuiește veșnic (Psalmul 119.160). Studiul teologiei istorice în realitate nu e nimic mai mult decât a-L studia pe Dumnezeu cum lucrează. Ne ajută, de asemenea, să ne amintim de bătălia spirituală permanentă între Satan și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Ne arată din istorie multiplele căi și forme pe care le folosește Satan pentru a răspândi doctrina falsă în Biserică, așa cum i-a avertizat Pavel pe prezbiterii din Efes.
Studiul teologiei istorice și al istoriei Bisericii ne arată, de asemenea, că adevărul Cuvântului lui Dumnezeu rămâne triumfător. Pe măsură ce înțelegem bătăliile teologice din trecut, putem fi mai bine pregătiți să ne împotrivim erorilor cu care Satan va încerca să ne ademenească în viitor. Dacă pastorii, bisericile și creștinii nu cunosc istoria Bisericii și teologia istorică, vor fi mai predispuși să cadă pradă aceluiași tip de învățături false pe care le-a folosit Satan în trecut.
Când e înțeleasă și aplicată corect, teologia istorică nu diminuează autoritatea sau suficiența Scripturii. Numai Scriptura e singurul standard în tot ceea ce ține de credință și practică. Numai ea e inspirată și inerantă. Singură Scriptura este autoritatea și călăuza noastră, dat teologia istorică ne poate ajuta să înțelegem multele pericole ale unor „învățături noi” sau interpretări noi ale Scripturii. Cu aproape 2.000 de ani de istorie a Bisericii și mii, dacă nu milioane de creștini care au fost înaintea noastră, nu ar trebui oare să fim în mod automat circumspecți față de cineva care pretinde să aibă o „explicație nouă” sau interpretare nouă a Scripturii?
În cele din urmă, teologia istorică ne poate aminti de pericolul permanent prezent al interpretării Scripturii în lumina ipotezelor culturale și filosofice ale vremii noastre. Vedem atât de mult acest pericol în ziua de azi pe măsură ce păcatul este redefinit ca fiind o boală care trebuie tratată cu pastile, nu o condiție spirituală. Îl vedem și pe măsură ce multe denominații părăsesc învățătura clară a Scripturii și adoptă acceptarea culturală a homosexualității ca un stil de viață.
Teologia istorică e un aspect important al studierii teologiei, dar, la fel ca oricare altă metodă de studiu, nu e lipsită de pericole și capcane. Provocarea pentru toți creștinii și pentru toți cei care studiază teologia este să nu forțăm sistemul nostru teologic asupra Bibliei, ci să ne asigurăm întotdeauna că teologia noastră vine din Scriptură și nu dintr-un sistem care poate fi popular.
English
Ce este teologia istorică?
