Întrebare
Ce este teologia narativă?
Răspuns
Teologia narativă, sau ceea ce e numită uneori teologia „postliberală”, a fost dezvoltată în jumătatea a doua a secolului X. A fost inspirată de un grup de teologi de la Yale Divinity School. Fondatorii ei, George Lindbeck, Hans Wilhelm Frei, și alți erudiți au fost influențați de Karl Barth, Toma de Aquino și, într-o măsură de nouvelle théologie, o școală de gândire care propune reformă în Biserica Catolică, condusă de catolici francezi printre care Henri de Lubac.
Teologia narativă este ideea că folosirea Bibliei în teologia creștină trebuie să se concentreze pe o reprezentare narativă a credinței, în loc să se concentreze pe dezvoltarea unui set de propoziții gândite din Scripturi sau ceea ce de obicei este numit „teologie sistematică”. În esență, teologia narativă e un termen destul de general, dar adesea înseamnă acea abordare a teologiei care se uită în primul rând la înțelesul istorisirii. Apoi de obicei aceasta e însoțită de respingerea înțelesului derivat din adevărurile propoziționale sau teologia ei sistematică.
Alte ori, teologia narativă e asociată cu ideea că nu trebuie în primul rând să învățăm principii, reguli sau legi din Scriptură, ci, în schimb, trebuie să învățăm să ne relaționăm cu Dumnezeu și cum să ne îndeplinim partea în imaginea mai mare a mântuirii noastre. Au existat multe dezbateri și critici la adresa chestiunilor care țin de teologia narativă sau postliberală cum sunt incomensurabilitatea, sectarismul, fideismul, relativismul și adevărul.
Totuși, când e folosită corect, teologia narativă poate asigura elemente de bază pentru teologia sistematică și pentru cea biblică (adică istoria progresivă a lui Dumnezeu, pe măsură ce Se descoperă omenirii). Teologia narativă ne învață că Biblia e văzută ca fiind istoria interacțiunii lui Dumnezeu cu poporul Lui. Susținătorii teologiei narative afirmă că acest lucru nu înseamnă că Biblia nu face afirmații de adevăr propoziționale, dar că scopul principal al Scripturii este să consemneze relația dintre Dumnezeu și poporul Lui și cum putem noi, în această lume postmodernă, să continuăm această istorie. Prin urmare aceasta înseamnă să primeze asupra analizei mai exigente a teologiei sistematice. Susținătorii teologiei narative continuă cu argumentul că teologia narativă e mult mai puțin probabil să scoată versete din context pentru a susține poziții doctrinare.
Sunt și alte aspecte ale teologiei narative care sunt benefice. De exemplu, istorisirile Bibliei sunt așezate acolo ca să ne învețe adevăr; se așteaptă de la noi să învățăm din aceste adevăruri și să aplicăm lecțiile acestea în viața noastră. Ca atare, trebuie să interpretăm și să aplicăm aceste istorisiri potrivit cu intențiile originale ale autorilor Scripturii – de aceea au fost păstrate istorisirile pentru noi (vezi Romani 15.4). O altă influență pozitivă a teologiei narative este că întărește valoarea comunității. În vremurile moderne, oamenii au făcut ca creștinismul să fie centrat în jurul credinței individuale a cuiva, dar istorisirea biblică a relației lui Dumnezeu cu poporul Lui ne amintește că comunitatea e un lucru esențial.
E adevărat că Biblia conține porțiuni mari de narațiune care au scopul să ne transmită adevăr, așadar e important pentru noi să adoptăm o formă de teologie narativă. Totuși, teologia narativă are problemele ei, mai ales când e folosită în mod iresponsabil. Și, fără îndoială, acest lucru are loc și în cercurile conservatoare. Lucrul acesta e adevărat mai ales atunci când învățătorii și predicatorii ei nu sunt preocupați de înțelesul original al Bibliei și sunt mânați de propriile intuiții sau de răspunsurile pe care le dau ei Scripturii. Ca urmare, narațiunea e folosită adesea în moduri dăunătoare.
Teologia narativă e folosită greșit și atunci când oameni hotărăsc că narațiunea nu are la bază o teologie sistematică sau că teologia de la baza ei nu poate fi cunoscută. În astfel de cazuri, e implicit faptul că lecțiile narațiunilor pot fi înțelese separat de viziunea despre lume a scriitorilor originali sau a autorilor textului în sine. În esență, rezultatul este o învățătură falsă, unii susținători ai teologiei narative trecând direct de la istorisire la aplicație și eliminând o analiză sistematică suplimentară a Scripturii. Dar în realitate nu poți face acest lucru. Probabil că cea mai evidentă influență a teologiei narative se găsește în cadrul bisericii emergente care manifestă scepticism și un respect relativ scăzut pentru teologia sistematică.
Susținătorii teologiei narative, mai ales biserica emergentă, pretind că teologia nu e ceva în privința căreia să putem fi dogmatici. Ei spun că oameni „buni” au ajuns la concluzii diferite de-a lungul anilor, așadar de ce să ne deranjăm să facem afirmații conclusive la urma urmei? Prin urmare, din perspectiva lor, teologia nu e ceva concret, absolut și autoritativ. Ei insistă că, în trecut, oamenii au crezut într-un fel sau altul; unii aveau dreptate, alții greșeau.
Ca rezultat la toate acestea, în unele biserici din zilele noastre relativismul e epidemic. Nimeni nu pare să știe cine are dreptate și cine e în eroare. Și ceea ce e mai rău e că lucrul acesta nu pare să preocupe pe nimeni. În consecință, biserica ajunge pradă postmodernismului secular, unde ceea ce e adevărat pentru cineva poate să nu fie adevărat pentru un altul. Aici biserica tolerează orice și totul și nu stă fermă să susțină nimic.
Unii susținători ai teologiei narative, cum e în cazul bisericii emergente, renunță la predicat cu totul. Se poate întâmpla ca cineva să stea într-un cerc de amici și împreună să împărtășească ce cred că e Dumnezeu pentru ei în acea zi sau săptămână anume. E posibil să și facă referire la un verset care are legătură cu experiența lor. Însă experiențele și simțămintele sunt punctul central, nu Cuvântul lui Dumnezeu. Ei relatează o istorisire sau citesc un pasaj din Scriptură și se opresc. Nu e nevoie de îndemn, mustrare sau chemare la acțiune. Nu vorbim despre conformare la afirmațiile autoritative ale Scripturii, ci mai degrabă despre folosirea ei pentru a întări dorințele firești.
Biserica trebuie să fie stâlpul și temelia adevărului (1 Timotei 3.15) și adevărul e un set de doctrine așa cum sunt expuse în Biblie prin Persoana lui Isus Cristos. Cu toate că are beneficii în alte moduri, așa cum am văzut, teologia narativă tinde să fie atrăgătoare pentru postmoderniștii cărora le place să-și modeleze religia și „Dumnezeul” după felul în care se simt într-o zi anume sau după un anumit pasaj din Scriptură.
English
Ce este teologia narativă?
