Întrebare
Ce este teologia naturală?
Răspuns
Teologia naturală este studiul despre Dumnezeu bazat pe observarea naturii, spre deosebire de teologia „supranaturală” sau revelată, care se bazează pe revelația specială. Pentru că observarea naturii e un demers intelectual, teologia naturală implică filosofia și gândirea umană ca mijloace de a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Examinând structura și funcția unei inflorescențe de gura-leului, pot ajunge în mod rezonabil la concluzia că Dumnezeul care a creat gura-leului e puternic și înțelept – aceasta e teologia naturală. Prin examinarea contextului și a înțelesului versetului din Ioan 3:16, pot concluziona în mod rezonabil că Dumnezeu e iubitor și generos – aceasta este teologia revelată.
Divizarea teologiei în „naturală” și „revelată” își are rădăcinile în scrierile teologului catolic Toma de Aquino (1224-1274 d.Cr.). Într-o încercare de a aplica logica aristoteliană la credința creștină, Aquino a evidențiat capacitatea omului de a înțelege anumite adevăruri despre Dumnezeu numai din natură. Însă Aquino a insistat că rațiunea umană este totuși pe loc secundar față de revelația lui Dumnezeu, așa cum ne învață Biserica. Aquino a avut grijă să facă distincția între ceea ce poate fi învățat prin „gândirea naturală” și principiile doctrinare, numind adevărurile descoperite din natură „preambuluri ale articolelor [de credință]” (Summa Theologica, Partea I, Întrebarea 2, Articolul 2). Aceasta înseamnă că gândirea rațională poate duce la credință, dar nu poate înlocui credința.
Unii teologi de mai târziu au luat ideea lui Aquino și au dezvoltat-o. Alți scriitori care au evidențiat teologia naturală au fost Samuel Clarke, William Paley și Immanuel Kant. De-a lungul anilor, miraculosul a fost minimizat pe măsură ce creștinismul a fost redus din ce în ce mai mult la nivel de filosofie „rațională”.
Deiștii s-au bazat exclusiv pe teologia naturală pentru cunoașterea lor de Dumnezeu, până la excluderea completă a revelației speciale. Pentru deiști, Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin natură, iar Biblia nu este necesară. De aceea Thomas Jefferson, un deist, a tăiat în mod literal toate relatările miracolelor din Biblia sa – Jefferson a vrut doar teologie naturală.
Poeții romantici, ca întreg, au fost susținătorii teologiei naturale. Deși au accentuat emoțiile omului înaintea intelectului său, au elogiat în mod constant virtutea și transcendența naturii. O prezentare foarte clară a teologiei naturale este celebrul poem „The Rainbow” („Curcubeul”, n.tr.), al lui William Wordsworth, care se încheie cu aceste rânduri: „Și îmi pot dori ca zilele să-mi fie / Legate între ele de naturala pietate.” Wordsworth își dorește expres o pietate „naturală” (versus una „supranaturală”). Spiritualitatea lui e înrădăcinată în lumea naturală; bucuria pe care o simte la vederea curcubeului este, pentru el, cea mai autentică închinare la adresa lui Dumnezeu. Cei care spun azi: „Mă simt mai aproape de Dumnezeu într-o plimbare prin pădure decât mă simt la biserică” exprimă tipul de teologie naturală a lui Wordsworth.
O accentuare necuvenită a teologiei naturale a făcut loc și panteismului. Unii au trecut de la ideea că natura este o exprimare a lui Dumnezeu la ideea că natura este o extensie a lui Dumnezeu. De vreme ce, continuă logica, suntem parte din natură, suntem cu toții o parte mică din Dumnezeu și, prin urmare, Îl putem cunoaște.
În vremurile mai moderne, „teologia naturală” se poate referi și la încercarea de a sintetiza cunoașterea umană din toate domeniile științei, religiei, istoriei și artelor. Noua teologie naturală urmărește o „realitate cuprinzătoare” transcendentă în care există omenirea, dar punctul central este omenirea, nu Dumnezeu; în consecință, e realmente o altă formă de umanism.
Iată câteva gânduri biblice privitoare la teologia naturală:
1) Biblia ne învață că o înțelegere elementară a lui Dumnezeu poate fi obținută din lumea naturală; în mod specific, putem vedea „puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui” (Romani 1.20). Numim aceasta „revelație generală” (vezi și Psalmul 19.1-3).
2) Contextul capitolului 1 din Romani indică faptul că o astfel de înțelegere elementară a existenței lui Dumnezeu și a puterii Lui nu e suficientă să-l ducă pe un om la mântuire. De altfel cunoașterea inerentă despre Dumnezeu a păgânului (prin natură) a fost distorsionată, ducând la judecată, nu la mântuire.
3) Teologia naturală îl poate face pe om să teoretizeze că Dumnezeu e invizibil, omnipotent și înțelept, dar toate acestea sunt caracteristici abstracte ale unei „Ființe Supreme” fără nume. Teologia naturală nu ne poate învăța despre dragostea, îndurarea sau judecata lui Dumnezeu și e fără niciun folos în aducerea cuiva la credința salvatoare în Isus Cristos. „Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” (Romani 10.14)
4) Căderea omului a afectat a afectat întreaga persoană, inclusiv intelectul. Bazarea pe teologia naturală presupune că rațiunea umană nu a fost pătată de păcatul original, însă Scriptura vorbește despre „mintea blestemată” (Romani 1.28), „mintea păcătoasă” (Romani 8.7), „mintea stricată” (1 Timotei 6.5), mintea „greoaie” (2 Corinteni 3.14), mintea „orbită” (2 Corinteni 4.4) și despre nevoia ca mintea să fie înnoită (Romani 12.2).
Teologia naturală e folositoare sub aspectul că Dumnezeu a creat lumea și lumea continuă să indice înspre El ca fiind Creatorul. Însă, având în vedere starea căzută a intelectului nostru, nu putem interpreta corect nici măcar acest lucru fără revelația specială a lui Dumnezeu. Avem nevoie de intervenția plină de har a lui Dumnezeu ca să putem găsi calea de întoarcere la El. Avem nevoie mai mult decât orice de credință în Biblie și în Isus Cristos (2 Petru 1.19).
English
Ce este teologia naturală?
