settings icon
share icon
Întrebare

Tricotomia versus dicotomia omului – care concept este cel corect?

Răspuns


Biblia ne învață că omenirea posedă un trup fizic, un suflet și un duh. Privitor la felul în care aceste aspecte ale naturii umane sunt conectate și se relaționează unele la altele există patru teorii principale. Două dintre concepte, monismul antropologic și hilomorfismul antropologic, au de-a face în primul rând cu felul în care aceste trei aspecte ale omenirii se combină pentru a forma natura umană. Celelalte două modele, dicotomia (dualismul antropologic) și tricotomia, au de-a face cu distincția între sufletul uman și duhul uman. Distincția dintre aspectul material (fizic) și cel imaterial (spiritual) al naturii umane este simplă. Distincția dintre cele două aspecte imateriale ale naturii umane e mai dificilă.

În timp ce există versete biblice care folosesc termenii de suflet și duh interschimbabil (Matei 10.28, Luca 1.46-47, 1 Corinteni 5.3, 7.34), alte pasaje biblice nu prezintă sufletul și duhul ca fiind tocmai același lucru. Sunt alte pasaje care indică despărțirea dintre suflet și duh (Romani 8.16, 1 Tesaloniceni 5.23, Evrei 4.12) Evrei 4.12 afirmă: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul.” Acest verset ne spune două lucruri: (1) există un punct de diviziune între suflet și duh și (2) punctul de diviziune poate fi discernut doar de Dumnezeu. Având în minte toate aceste versete, nici interpretarea dicotomică, nici cea tricotomică nu pot fi dovedite explicit. Implică aspectul imaterial al naturii umane un suflet și un duh? Da. Sunt sufletul și duhul unificate și unite în mod absolut (dicotomia) sau strâns legate, dar separate (tricotomia)? E neclar.

Cei care cred că natura umană e o tricotomie de obicei cred următoarele lucruri: trupul fizic e ceea ce ne conectează cu lumea fizică din jurul nostru, sufletul este esența ființei noastre și duhul este ceea ce ne conectează cu Dumnezeu. De aceea despre cei nemântuiți se poate spune că sunt morți spiritual (Efeseni 2.1, Coloseni 2.13), cu toate că sunt foarte vii trupește și „sufletește”. Cei care cred că natura umană e o dicotomie vor avea aceeași înțelegere cu privire la trup, dar vor considera duhul ca fiind partea sufletului care ne conectează cu Dumnezeu. Așadar întrebarea despre dicotomie versus tricotomie în esență privește dacă sufletul și duhul sunt aspecte diferite ale naturii umane imateriale sau dacă duhul e pur și simplu o parte a sufletului, sufletul fiind întreaga parte imaterială a naturii umane.

Tricotomia versus dicotomia omului – care concept e cel corect? Se pare că nu e înțelept să fii dogmatic. Ambele teorii sunt plauzibile din punct de vedere biblic. Niciuna dintre interpretări nu e eretică. Probabil că e o chestiune pe care nu o putem cuprinde deplin cu mintea noastră umană finită. De ce anume putem fi siguri e că natura umană e alcătuită din trup, suflet și duh. Dacă sufletul și duhul sunt una sau sunt oarecum distincte nu e o chestiune pe care Dumnezeu să fi ales să o facă foarte clară în Cuvântul Lui. Fie că crezi în dicotomie, fie în tricotomie, adu-ți trupul ca o jertfă vie (Romani 12.1), mulțumește-I lui Dumnezeu că ți-a salvat sufletul (1 Petru 1.9) și închină-te lui Dumnezeu în duh și în adevăr (Ioan 4.23-24).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Tricotomia versus dicotomia omului – care concept este cel corect?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries