Întrebare
Ce spune Biblia despre umilință?
Răspuns
Biblia descrie umilința ca blândețe, smerenie și absența sinelui. Cuvântul grecesc tradus cu „umilință” în Coloseni 3.12 și în alte locuri înseamnă literalmente „smerenie a minții”, așadar vedem că umilința e o atitudine a inimii, nu o simplă purtare exterioară. E posibil ca cineva să afișeze o dovadă exterioară de smerenie, dar totuși să aibă o inimă plină de mândrie și aroganță. Isus a spus că cei care sunt „săraci în duh” vor avea parte de Împărăția cerurilor (Matei 5.3). A fi sărac în duh înseamnă că numai cei care își recunosc falimentul absolut al valorii spirituale vor moșteni viața veșnică. Prin urmare, umilința e o condiție prealabilă pentru un creștin.
Când venim la Cristos ca păcătoși, trebuie să venim în umilință. Recunoaștem că suntem săraci și cerșetori care vin fără să aibă nimic ce să Îi ofere decât propriul păcat și nevoia de salvare. Recunoaștem lipsa noastră de merit și totala neputință ne a ne salva pe noi înșine. Apoi, când El oferă harul și îndurarea lui Dumnezeu, le acceptăm cu recunoștință umilă și ne dedicăm viața Lui și altora. „Murim față de noi înșine”, ca să putem trăi ca făpturi noi în Cristos (2 Corinteni 5.17). Nu uităm niciodată că El a schimbat lipsa noastră de valoare cu valoarea Sa infinită, păcatul nostru cu neprihănirea Lui și viața pe care o trăim acum o trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu care ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi (Galateni 2.20). Aceasta este adevărata umilință.
Umilința biblică nu numai că e necesară pentru a intra în Împărăție, ci e necesară și pentru a fi mare în Împărăție (Matei 20.26-27). Aici Isus e modelul nostru. Așa cum El nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească, la fel și noi trebuie să ne dedicăm slujirii altora, considerând interesele lor mai presus decât ale noastre (Filipeni 2.3). Această atitudine exclude ambiția egoistă, îngâmfarea și lupta care vine odată cu justificarea de sine și apărarea de sine. Lui Isus nu I-a fost rușine să Se smerească în postura de rob (Ioan 13.1-16), chiar până la moartea pe cruce (Filipeni 2.8). În umilința Lui, a fost întotdeauna ascultător de Tatăl și la fel trebuie și creștinul umil să fie dispus să lase deoparte egoismul și să se supună în ascultare lui Dumnezeu și Cuvântului Lui. Umilința adevărată produce evlavie, mulțumire și siguranță.
Dumnezeu a promis să-i dea har celui smerit, în timp ce Se opune celui mândru (Proverbele 3.34, 1 Petru 5.5). Prin urmare, trebuie să mărturisim mândria și să o abandonăm. Dacă ne înălțăm pe noi înșine, ne plasăm în opoziție față de Dumnezeu care, prin harul Său și pentru binele nostru, ne va smeri. Dar dacă ne smerim noi înșine, Dumnezeu ne va da mai mult har și ne va înălța (Luca 14.11). Pe lângă Isus, și Pavel trebuie să fie exemplul nostru în smerenie. În ciuda faptului că a primit daruri mărețe și o înaltă înțelegere, Pavel s-a văzut pe sine ca fiind „cel mai neînsemnat dintre apostoli” și „cel dintâi dintre păcătoși” (1 Timotei 1.15, 1 Corinteni 15.9). La fel ca Pavel, cel cu adevărat smerit se va lăuda cu harul lui Dumnezeu și cu crucea, nu cu neprihănirea proprie (Filipeni 3.3-9).
English
Ce spune Biblia despre umilință?
