Întrebare
De ce nu e suficient să fii un om bun pentru a ajunge în cer?
Răspuns
Dacă îi întrebi pe majoritatea oamenilor ce trebuie să faci pentru a ajunge în cer (presupunând că cred în existența cerului sau a vieții de după moarte), răspunsul covârșitor va fi o formă de „trebuie să fii un om bun". Majoritatea, dacă nu toate religiile și filosofiile lumii se bazează pe etică. Fie că este vorba despre islam, iudaism sau umanism secular, învățătura e aceeași că a ajunge în cer ține de a fi un om bun – urmând Cele Zece Porunci sau preceptele Coranului sau Regula de Aur. Dar oare aceasta ne învață creștinismul? E creștinismul doar una dintre multele religii ale lumii care ne învață că dacă suntem oameni buni vom ajunge în cer? Să examinăm Matei 19.16-26 pentru câteva răspunsuri; e istorisirea despre tânărul bogat.
Primul lucru pe care îl observăm în această istorisire e că tânărul bogat pune o întrebare bună: „Ce bine să fac, ca să am viața veșnică?" Punând această întrebare, recunoaște faptul că, în ciuda tuturor eforturilor lui de a fi un om bun până în momentul de față, ceva lipsește, și vrea să știe ce altceva trebuie făcut pentru a obține viața veșnică. Totuși, pune întrebarea dintr-o concepție privitoare la lume și viață greșită – aceea a meritelor („Ce bine să fac?"); nu a reușit să pătrundă adevăratul înțeles al Legii, așa cum îi va arăta Isus, care era să slujească de îndrumător până avea să vină Cristos (Galateni 3.24).
Cel de-al doilea lucru de observat este răspunsul lui Isus la întrebarea lui. Isus îi pune și El o întrebare: de ce se interesează de ceea ce este bine? Isus merge la miezul lucrurilor, și anume că nimeni nu e bun și nimeni nu face bine, cu excepția lui Dumnezeu. Tânărul opera sub o premisă falsă: că un om bun își poate câștiga intrarea în cer. Pentru a-Și susține punctul de vedere, Isus spune că, dacă tânărul vrea viață veșnică, trebuie să țină poruncile. Spunând acest lucru, Isus nu susține o neprihănire bazată pe fapte. În schimb, Isus contestă supozițiile tânărului, arătându-i felul superficial în care înțelegea Legea și capacitatea umană.
Răspunsul tânărului e grăitor. Când i se spune să țină poruncile, Îl întreabă pe Isus: „Care?" Isus continuă să-i arate cu blândețe tânărului eroarea căilor lui, făcând referire la a doua tablă a Legii, adică poruncile care vizează relația noastră cu alți oameni. Aproape că poți vedea frustrarea din răspunsul tânărului când Îi spune lui Isus că le-a ținut pe toate din tinerețea lui – insistă că e un om bun. Răspunsul tânărului e ironic. Spunând că ținea toate acele porunci din tinerețea lui încălca porunca privitoare la mărturisirea falsă. Dacă ar fi fost într-adevăr cinstit, ar fi spus că oricât de mult s-a străduit să țină poruncile, nu a reușit. Nu era un om cu totul bun. Avea o înțelegere superficială a Legii și o părere exagerată cu privire la capacitatea sa. De asemenea, avea acel simțământ că nu e un om suficient de bun, și Îl întreabă pe Isus: „Ce-mi mai lipsește?"
Isus îl confruntă atunci pe tânăr cu privire la neprihănirea lui de sine. Îi spune că dacă vrea să fie perfect – un om cu adevărat bun – trebuie să vândă tot ceea ce are și apoi să-L urmeze. Isus a diagnosticat perfect „lipsa" tânărului – atașamentul lui față de bogăția lui. Bogăția cea mare a tânărului a devenit un idol în viața lui. Pretindea că ținuse toate poruncile, dar în realitate nu o putuse ține nici măcar pe prima, să nu aibă alți dumnezei în afară de Domnul! Tânărul I-a întors spatele lui Isus și a plecat. Dumnezeul lui era bogăția lui, pe care a ales-o în locul lui Isus.
Isus S-a întors apoi spre ucenici să-i învețe un principiu: „Vă mai spun iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu." Acest lucru i-a șocat pe ucenici, care credeau concepția obișnuită că bogățiile sunt un semn al binecuvântării lui Dumnezeu. Dar Isus indică obstacolul pe care îl reprezintă adesea bogățiile, în tendința lor de a stimula autosuficiența. Ucenicii L-au întrebat: „Cine poate atunci să fie mântuit?" Isus a răspuns prin a le aminti ucenicilor că mântuirea e a lui Dumnezeu: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință."
Cine poate fi mântuit? Dacă ține numai de oameni, nimeni! De ce a fi un om bun nu e suficient pentru a ajunge în cer? Pentru că nimeni nu e un om „bun"; există Unul singur care e bun, și acela e Dumnezeu Însuși. Nimeni nu poate ține Legea în mod perfect. Biblia spune că toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3.23). Biblia spune și că plata păcatului este moartea (Romani 6.23a). Din fericire, Dumnezeu nu a așteptat până când învățam cumva să fim „buni"; pe când eram în starea noastră de păcat, Cristos a murit pentru cei nelegiuiți (Romani 5.8).
Mântuirea nu se bazează pe bunătatea noastră, ci pe bunătatea lui Isus. Dacă mărturisim cu gura noastră că Isus este Domnul și credem în inima noastră că Dumnezeu L-a înviat din morți, vom fi mântuiți (Romani 10.9). Această mântuire în Cristos e un dar prețios și, la fel ca toate darurile adevărate, nu se câștigă (Romani 6.23, Efeseni 2.8-9). Mesajul Evangheliei este că nu putem fi niciodată suficient de buni pentru a ajunge în cer. Trebuie să recunoaștem că suntem păcătoși care suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu și trebuie să ascultăm porunca de a ne pocăi de păcatele noastre și de a ne pune credința și încrederea în Isus Cristos. Numai Cristos a fost un „Om bun" – suficient de bun încât să câștige cerul – și El le dă neprihănirea Lui acelora care cred în Numele Lui (Romani 1.17)
English
De ce nu e suficient să fii un om bun pentru a ajunge în cer?
