Întrebare
Poate omul trăi fără Dumnezeu?
Răspuns
Contrar afirmațiilor ateiștilor și agnosticilor care au trăit de-a lungul timpului, omul nu poate trăi fără Dumnezeu. Omul poate avea o existență muritoare fără recunoașterea lui Dumnezeu, însă nu fără realitatea lui Dumnezeu.
Creator fiind, Dumnezeu este Cel care a dat naștere vieții umane. A spune că omul poate exista în afara lui Dumnezeu este similar cu a afirma că un ceas poate exista fără un ceasornicar sau o poveste poate exista fără un povestitor. Noi Îi datorăm existența noastră lui Dumnezeu, în imaginea căruia am fost creați (Geneza 1:27). Existența noastră depinde de Dumnezeu, fie că recunoaștem existența Lui sau nu.
Ca Susținător, Dumnezeu continuă să ofere viață (Psalmul 104:10-32). El este viața (Ioan 14:6) și toată creația este ținută împreună prin puterea lui Hristos. (Coloseni 1:17). Chiar și cei care Îl resping pe Dumnezeu sunt ținuți de El: „El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” (Matei 5:45) A crede că omul poate trăi fără Dumnezeu este același lucru cu a presupune că floarea-soarelui poate continua să trăiască fără lumină sau un trandafir fără apă.
Ca Mântuitor, Dumnezeu le oferă viața veșnică celor care cred. În Hristos avem viața, El este Lumina oamenilor (Ioan 1:4). Iisus a venit ca noi să avem viață, și s-o avem „din belșug” (Ioan 10:10). Tuturor celor care își pun încrederea în El li se promite veșnicia cu El (Ioan 3:15-16). Pentru ca un om să aibă viața – cu adevărat – trebuie să Îl cunoască pe Hristos (Ioan 17:3).
Fără Dumnezeu, omul are doar o existență fizică. Dumnezeu i-a avertizat pe Adam și pe Eva că în momentul în care Îl vor respinge „vor muri negreșit” (Geneza 2:17). Așa cum știm, ei nu au ascultat, dar nu au murit din punct de vedere fizic în acel moment; ei au murit spiritual. Ceva din interiorul lor a murit – viața spirituală așa cum au cunoscut-o ei, comuniunea cu Dumnezeu, libertatea de a se bucura de El, inocența și curăția sufletului lor – toate acestea au dispărut.
Adam, care a fost creat pentru viața și părtășia cu Dumnezeu, a fost blestemat la o existență carnală. Ceea ce Dumnezeu a intenționat să meargă din țărână în glorie, acum merge din țărână în țărână. Asemenea lui Adam, omul fără Dumnezeu al zilelor noastre încă funcționează în perimetrul existenței pământești. O astfel de persoană poate părea fericită; până la urmă, există bucurie și plăcere și în această viață. Dar aceste bucurii și plăceri nu pot fi experimentate complet în afara unei relații cu Dumnezeu.
Unii dintre cei care Îl resping pe Dumnezeu trăiesc vieți pline de distracție și de amuzament. Goana lor după plăceri pare a le oferi o existență satisfăcătoare și fără griji. Biblia spune că există o plăcere în practicarea păcatului (Evrei 11:25). Problema este că aceasta este o plăcere temporară: viața pe acest pământ este scurtă (Psalmul 90:3-12). Mai devreme sau mai târziu, hedonistul, asemenea fiului risipitor din pildă, descoperă că plăcerile lumii nu sunt durabile (Luca 15:13-15).
Totuși, nu oricine care Îl respinge pe Dumnezeu este un vânător de plăceri goale. Sunt mulți oameni nemântuiți care trăiesc vieți disciplinate, cumpătate – vieți fericite și împlinite, chiar. Biblia ne prezintă niște principii morale care îi vor aduce beneficii oricăruia care le respectă – fidelitatea, onestitatea, autocontrolul etc. Dar, din nou, fără Dumnezeu, omul nu are decât viața aceasta. Trecerea liniștită prin această viață nu este o garanție că suntem pregătiți pentru viața de apoi. Vezi pilda fermierului bogat din Luca 12:16-21 și discuția lui Iisus cu bogatul (și foarte moralul) tânăr din Matei 19:16-23.
Fără Dumnezeu, omul este neîmplinit, chiar și în această viață muritoare. Omul nu are pace cu alții, pentru că nu are pace cu sine însuși. Omul nu are pace cu sine însuși, pentru că nu are pace cu Dumnezeu. Căutarea plăcerii de dragul plăcerii este un semn al zbaterii interioare. Vânătorii de plăcere ne-au arătat de-a lungul timpului că aceste diversiuni temporare aduc o disperare mai adâncă. Sentimentul sâcâitor că „ceva nu e în regulă” este greu de înlăturat. Regele Solomon s-a dăruit căutării a tot ce are de oferit această lume și și-a notat descoperirile în cartea Eclesiastul.
Cunoașterea, a descoperit Solomon, este zadarnică în sine însăși (Eclesiastul 1:12-18). A descoperit că plăcerile și bogățiile sunt nefolositoare (2:1-11), materialismul este nebunie (2:12-23) și bogățiile sunt trecătoare (capitolul 6).
Solomon ajunge la concluzia că viața este darul lui Dumnezeu (3:12-13) și că singurul mod înțelept de a trăi este în frica de Dumnezeu: Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (12:13-14)
Cu alte cuvinte, viața este mai mult decât dimensiunea fizică. Iisus subliniază acest lucru când spune: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Nu pâinea (dimensiunea fizică), ci Cuvântul lui Dumnezeu (dimensiunea spirituală) ne ține în viață. Este zadarnic să căutăm în noi înșine soluția pentru toată mizeria noastră. Omul poate găsi viață și împlinire doar când Îl recunoaște pe Dumnezeu.
Fără Dumnezeu, soarta omului este iadul. Omul fără Dumnezeu este mort din punct de vedere spiritual; când viața fizică ajunge la final, începe separarea veșnică de Dumnezeu. În povestirea lui Iisus despre omul bogat și Lazăr (Luca 16:19-31), bogatul trăiește o viață ușoară și plină de plăceri, fără să se gândească la Dumnezeu, în timp ce Lazăr suferă de-a lungul vieții, dar Îl cunoaște pe Dumnezeu. După moartea lor, cei doi înțeleg cu adevărat importanța alegerilor pe care le-au făcut în viață. Cel bogat înțelege, prea târziu, că viața e mai mult decât îmbogățirea. În același timp, Lazăr este mângâiat în paradis. Pentru amândoi, existența lor vremelnică pe pământ a pălit în comparație cu starea permanentă a sufletelor lor.
Omul este o creație unică. Dumnezeu a pus în inimile noastre un gând al veșniciei (Eclesiastul 3:11), iar acest gând al destinului veșnic își găsește împlinirea în Însuși Dumnezeu.
English
Poate omul trăi fără Dumnezeu?
