Întrebare
De ce virginitatea e considerată atât de importantă în Biblie?
Răspuns
Când Biblia folosește cuvântul virgin (fecior/fecioară, n.tr.), se referă la o persoană necăsătorită care nu a avut relații sexuale (Estera 2.2, Apocalipsa 14.4). În cultura zilelor noastre, mulți oameni folosesc cuvântul virginitate pentru a exprima puritatea sexuală; totuși, mulți alții folosesc o definiție tehnică pentru a găsi portițe de scăpare în standardele morale, limitând cuvântul la a însemna numai „condiția de a nu fi parcurs tot drumul” – așadar, un cuplu poate face orice și totul cu excepția actului sexual, și tehnic încă să se numească „virgini”. Acesta e un joc de cuvinte păgubos. Castitatea trebuie să implice inima, mintea și sufletul, nu numai anumite părți ale corpului.
Accentul Bibliei nu cade atât de mult pe definiția tehnică sau medicală a virginității, cât pe condiția inimii persoanei. Moralitatea pe care o îmbrățișăm și acțiunile pe care alegem să le facem dovedesc starea inimii. Standardul Bibliei e clar: celibat înainte de căsătorie și monogamie după ea.
Există trei motive serioase pentru a păstra sexul pentru căsătorie. În primul rând, credincioși fiind, trebuie să ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu să facem. 1 Corinteni 6.18-20 spune: „Fugiți de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârșit afară din trup, dar cine curvește păcătuiește împotriva trupului său. Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Dacă suntem în Cristos, El ne-a cumpărat cu sacrificiul vieții Lui. El este Domnul nostru și trebuie să-L onorăm.
Al doilea motiv este că trebuie să purtăm bătăliile noastre spirituale fiind îmbrăcați cu platoșa neprihănirii (Efeseni 6.14). Suntem într-o luptă între natura noastră nouă în Cristos și dorințele noastre carnale. 1 Tesaloniceni 4.3-7 spune: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie; fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său, pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.” A-i permite trupului tău (mai degrabă decât Duhului) să-ți controleze acțiunile este un act de sfidare la adresa lui Dumnezeu. Sexul în evlavie și dragoste între un soț și o soție dăruiește și nu e egoist. A folosi o persoană pentru a-ți împlini o dorință a trupului e un lucru egocentric și abuziv. Chiar dacă partenerul dorește acest lucru, tu tot îl ajuți să păcătuiască și să-și afecteze relația cu Dumnezeu și cu alții.
Cel din urmă motiv implică „misterul” căsătoriei (Efeseni 5.31-32). Când Dumnezeu a vorbit despre doi oameni care se unesc în unul singur, Se referea la ceva ce de-abia începem să înțelegem într-un mod real, fiziologic. Când doi oameni au raporturi intime, hipotalamusul din creier eliberează substanțe chimice care induc simțăminte de atașament și încredere. Prin întreținerea relațiilor sexuale în afara căsătoriei, persoana își creează atașament și încredere în cineva cu care nu are o relație bazată pe angajament. Definiția încrederii din minte se deteriorează. E un lucru periculos să ai acel fel de legătură cu cineva, în lipsa siguranței apropierii împreună de Dumnezeu. Doi indivizi care sunt – chiar și puțin – obsedați fiziologic unul de celălalt, dar nu angajați în a crește în cunoașterea lui Dumnezeu ca cuplu, pot fi trași de la Dumnezeu și de la planurile Lui pentru ei.
În sens invers, dacă doi oameni fac alegerea conștientă, deliberată de a se dedica unul altuia în căsătorie, și apoi lasă să aibă loc intimitatea care eliberează aceste substanțe chimice, trupul poate reafirma conexiunea pe care a făcut-o mintea. Simțămintele fiziologice de încredere și atașament sunt consolidate de realitatea relației. În acest fel, doi oameni devin una fizic, și aceasta reflectă ceea ce Dumnezeu a făcut spiritual.
Căsătoria trebuie să ilustreze relația dintre Biserică și Cristos. Un cuplu căsătorit trebuie să-L slujească pe Dumnezeu într-un parteneriat puternic, unificat. Sexul, pe lângă procreare, a fost destinat de Dumnezeu să întărească acel parteneriat. Sexul în afara căsătoriei creează legături care frâng inima oamenilor, în loc să îi unească.
În cele din urmă, trebuie să ne aducem aminte câteva lucruri despre virginitate și lipsa acesteia, având în vedere harul lui Dumnezeu. Cei care vin la Cristos după ce s-au implicat în relații sexuale premaritale nu sunt virgini, însă sunt curățiți pe deplin de Cristos în momentul în care sunt salvați. Dumnezeu poate răscumpăra pe oricine și îi poate vindeca pe cei care s-au lăsat în voia poftelor carnale. Pentru cei care s-au implicat în sex premarital după ce au devenit creștini, există iertare în Cristos. El ne poate curăți de orice întinăciune și să aducă vindecare (1 Ioan 1.9). Și, în cazul cumplit al unei persoane care a fost victima abuzului sexual sau a violului, care poate simte că, deși nu are o vină proprie, nu se ridică la standardul ideal de „virginitate”, Cristos îi poate restaura duhul, îi poate vindeca frângerea și să-i dea integritate.
English
De ce virginitatea e considerată atât de importantă în Biblie?
