Întrebare
Pe ce ar trebui să se concentreze creștinii de Ziua Recunoștinței?
Răspuns
Sărbătoarea originală de mulțumire a fost organizată de coloniștii pelerini din Massachusetts în timpul celei de-a doua ierni petrecute în America, în decembrie 1621. În prima iarnă au murit 44 dintre cei 102 coloniști inițiali. La un moment dat, rația lor zilnică de hrană a ajuns la cinci boabe de porumb de căciulă, dar apoi a sosit un vas comercial neașteptat, care le-a schimbat blănurile de castor cu grâne, asigurându-le astfel nevoia stringentă. Recolta din vara următoare a adus speranță, iar guvernatorul William Bradford a decretat ca ziua de 13 decembrie 1621 să fie comemorată ca zi de ospăț și rugăciune pentru a arăta recunoștința coloniștilor că sunt încă în viață.
Acești pelerini, în căutarea libertății religioase și a oportunităților în America, I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru că i-a ajutat să găsească 20 de acri de pământ curat, pentru faptul că nu existau indieni americani ostili în acea zonă, pentru libertatea lor religioasă nou descoperită și pentru că Dumnezeu le-a oferit un traducător pentru indienii americani, în persoana lui Squanto. Pe lângă ospățul și jocurile la care au participat coloniștii și peste 80 de nativi americani (care au contribuit la sărbătoare aducând curcani sălbatici și vânat), rugăciunile, predicile și cântecele de laudă au fost importante în cadrul sărbătorii. Trei zile au fost petrecute în ospeție și rugăciune.
De atunci încoace, Ziua Recunoștinței a fost sărbătorită ca o zi în care Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a fost deosebit de milostiv. În 1863, președintele Abraham Lincoln a stabilit în mod oficial ultima zi de joi a lunii noiembrie, "ca zi de mulțumire și laudă față de Tatăl nostru binefăcător". În 1941, Congresul a decis ca, după 1941, a patra zi de joi din noiembrie să fie ținută ca Ziua Recunoștinței și să fie o sărbătoare legală.
Din punct de vedere scriptural, găsim lucruri legate de tema mulțumirii aproape de la un capăt la altul al Bibliei. Indivizii au oferit sacrificii din recunoștință în cartea Geneza. Israeliții au cântat un cântec de mulțumire atunci când au fost eliberați de armata lui Faraon după trecerea Mării Roșii (Exodul 15). Mai târziu, Legea mozaică a stabilit trei momente în fiecare an în care israeliții trebuiau să se adune împreună. Toate aceste trei momente [Azimele (numită și Sărbătoarea Paștelui) (Exodul 12:15-20), Secerișul sau Cincizecimea (Leviticul 23:15-21) și Sărbătoarea Adunării sau a Corturilor (Leviticul 23:33-36)] implicau amintirea purtării de grijă și a harului lui Dumnezeu. Secerișul și Corturile au avut loc în mod specific în legătură cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu în privința recoltei diferiților pomi fructiferi și culturi. Cartea Psalmilor este plină de cântece de mulțumire, atât pentru harul lui Dumnezeu față de poporul israelit ca întreg prin faptele Sale mărețe, cât și pentru harul Său individual față de fiecare dintre noi.
În Noul Testament, există îndemnuri repetate de a-I mulțumi lui Dumnezeu. Mulțumirea trebuie să facă mereu parte din rugăciunile noastre. Unele dintre cele mai amintite pasaje referitoare la aducerea de mulțumiri sunt următoarele:
"Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi." (1 Tesaloniceni 5:16-18)
"Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri." (Filipeni 4:6)
"Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii." (1 Timotei 2:1)
Dintre toate darurile lui Dumnezeu, cel mai mare este darul Fiului Său, Isus Hristos. Pe crucea de la Calvar, Isus a plătit datoria păcatului nostru, astfel încât un Judecător sfânt și drept să ne ierte păcatele și să ne dea viața veșnică ca un dar. Acest dar este disponibil pentru cei care Îl cheamă pe Hristos să îi salveze din păcatul lor printr-o credință simplă, dar sinceră (Ioan 3:16; Romani 3:19-26; Romani 6:23; Romani 10:13; Efeseni 2:8-10). Pentru acest dar al Fiului Său, dar care răspunde celei mai mari nevoi a noastre, apostolul Pavel spune: "Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!" (2 Corinteni 9:15)
Noi, ca pelerinii, avem de ales. În viață vor exista întotdeauna acele lucruri de care ne putem plânge (pelerinii au pierdut mulți oameni dragi), dar vor exista și multe lucruri pentru care să fim recunoscători. Pe măsură ce societatea noastră devine din ce în ce mai seculară, adevărata "mulțumire adusă lui Dumnezeu" în timpul sărbătorii anuale de Ziua Recunoștinței este trecută cu vederea, lăsând loc doar sărbătorii. Fie ca Dumnezeu să ne găsească recunoscători în fiecare zi pentru toate darurile Sale, spirituale și materiale. Dumnezeu este bun și orice dar bun vine de la El (Iacov 1:17). De asemenea, pentru cei care Îl cunosc pe Hristos, Dumnezeu lucrează totul împreună spre bine, chiar și evenimentele pe care noi nu le-am considera neapărat bune (Romani 8:28-30). Fie ca El să ne considere că suntem copiii Săi recunoscători!
English
Pe ce ar trebui să se concentreze creștinii de Ziua Recunoștinței?
