Cartea 2 Corinteni
Autorul: 2 Corinteni 1.1 îl identifică pe Pavel, posibil împreună cu Timotei, ca fiind autorul cărții 2 Corinteni.Data la care a fost scrisă: Cartea 2 Corinteni e foarte probabil să fi fost scrisă aproximativ în anii 55-57 d.Cr.
Scopul pentru care a fost scrisă: Biserica din Corint a pornit în anul 52 d.Cr., când Pavel a vizitat acel loc în a doua sa călătorie misionară. Atunci a stat acolo un an și jumătate, prima dată când i s-a îngăduit să stea într-un loc cât de mult timp a dorit. O consemnare a acestei vizite și a fondării bisericii se găsește în Fapte 18.1-18.
În cea de-a doua sa scrisoare către corinteni, Pavel își exprimă ușurarea și bucuria pentru faptul că cei din Corint au primit scrisoarea lui „severă” (acum pierdută) într-o manieră pozitivă. Acea scrisoare a tratat probleme care dezbinau biserica, în principal sosirea pretinșilor apostoli (falși) (2 Corinteni 11.13), care atacau caracterul lui Pavel, semănând discordie între creștini și învățându-i învățături false. Se pare că ei au pus la îndoială veridicitatea sa (2 Corinteni 1.15-17), capacitatea sa de a vorbi (2 Corinteni 10.10, 11.6) și faptul că nu voia să accepte susținere financiară de la biserica din Corint (2 Corinteni 11.7-9, 12.13). Mai erau acolo și niște oameni care nu se pocăiseră de comportamentul lor imoral (2 Corinteni 12.20-21).
Din fericire, Pavel a aflat că cei din Corint primiseră bine scrisoarea lui „severă”. Pavel a fost nespus de încântat să afle de la Tit că majoritatea corintenilor s-au pocăit de răzvrătirea lor împotriva lui Pavel (2 Corinteni 2.12-13, 7.5-9). Apostolul îi încurajează pentru acest lucru într-o exprimare a dragostei sale autentice (2 Corinteni 7.3-16). Pavel a căutat de asemenea să-și justifice apostolia, deoarece unii din biserică probabil că i-au pus la îndoială autoritatea (2 Corinteni 13.3).
Versete-cheie: 2 Corinteni 3.5: „Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.”
2 Corinteni 3.18: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
2 Corinteni 5.17: „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
2 Corinteni 5.21: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
2 Corinteni 10.5: „Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.”
2 Corinteni 13.4: „În adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel și noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viață cu El față de voi.”
Un scurt rezumat: După ce i-a salutat pe credincioșii din Corint și le-a explicat de ce nu-i vizitase, după cum fusese planificat (vs. 1.3-2.2), Pavel explică natura lucrării sale. Victoria prin Cristos și sinceritatea în fața lui Dumnezeu au fost caracteristicile specifice ale lucrării sale pentru biserici (2.14-17). El compară lucrarea glorioasă a neprihănirii lui Cristos cu „slujba aducătoare de osândă”, care este Legea (v. 3.9) și declară faptul că crede în validitatea lucrării sale, în ciuda intensei persecuții (4.8-18). Capitolul 5 rezumă bazele credinței creștine – natura cea nouă (v. 17) și înlocuirea păcatului nostru cu neprihănirea lui Cristos (v. 21).
Capitolele 6 și 7 îl găsesc pe Pavel apărându-se pe sine și lucrarea lui, asigurându-i pe corinteni din nou de dragostea lui sinceră pentru ei și încurajându-i înspre pocăință și o trăire sfântă. În capitolele 8 și 9, Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din Corint să urmeze exemplele fraților din Macedonia și să-și extindă generozitatea către sfinții în nevoie. El îi învață principiile și răsplățile dărniciei cu generozitate.
Pavel își încheie scrisoarea reiterându-și autoritatea între ei (capitolul 10) și importanța credincioșiei lor pentru el în fața aprigei opoziții din partea apostolilor falși. El se numește pe sine „nebun” pentru că trebuia să se laude, de nevoie, cu calificările sale și cu suferința lui pentru Cristos (capitolul 11). El își încheie epistola descriind vedenia cerului pe care i s-a îngăduit s-o experimenteze și „țepușul din carne” pe care i l-a dat Dumnezeu ca să-i asigure umilința (capitolul 12). Ultimul capitol conține îndemnul lui pentru corinteni să se pună pe ei înșiși la încercare să vadă dacă ceea ce pretind este realitate și încheie cu o binecuvântare de dragoste și pace.
Legături: Pe parcursul epistolelor sale, Pavel face referire în mod frecvent la Legea mozaică, comparând-o cu măreția extraordinară a Evangheliei lui Isus Cristos și cu mântuirea prin har. În 2 Corinteni 3.4-11, Pavel pune în contrast Legea Vechiului Testament cu legământul cel nou al harului, făcând referire la Lege ca fiind cea care „omoară”, în timp ce Duhul dă viață. Legea este „slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre” (v. 7, Exodul 24.12), pentru că aduce numai cunoștința păcatului și condamnarea acestuia. Gloria Legii este faptul că ea reflectă gloria lui Dumnezeu, dar lucrarea Duhului Sfânt este mult mai glorioasă decât lucrarea Legii, pentru că reflectă mila, harul și dragostea Lui prin faptul că L-a dat pe Cristos ca împlinire a Legii.
Aplicație practică: Această scrisoare este cea mai biografică și cea mai puțin doctrinară dintre epistolele lui Pavel. Aceasta ne vorbește mai mult despre Pavel ca persoană și ca lucrător decât oricare dintre celelalte. Acestea fiind spuse, sunt câteva lucruri pe care le putem lua din această scrisoare și să le aplicăm la viața noastră astăzi. Primul lucru este administrarea, nu numai a banilor, ci și a timpului. Macedonenii nu numai că au dăruit cu generozitate, ci „s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, și apoi [fraților], prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8.5). În același fel, trebuie să-I dedicăm Domnului nu doar tot ceea ce avem, ci și tot ceea ce suntem. El chiar nu are nevoie de banii noștri. El este atotputernic! El vrea inima, o inimă care tânjește să slujească și să-I fie plăcută Domnului și să iubească. Administrarea și dărnicia pentru Dumnezeu înseamnă mai mult decât bani. Da, Dumnezeu vrea ca noi să dăm ca zeciuială parte din venitul nostru și promite că ne va binecuvânta atunci când Îi dăruim. Și totuși, este ceva mai mult decât aceasta. Dumnezeu vrea 100%. El vrea ca noi să-I dăm totul. Tot ceea ce suntem. Trebuie să ne petrecem viața trăind ca să-L slujim pe Tatăl nostru. Trebuie nu doar să-I dăm lui Dumnezeu din salariul nostru, ci chiar viața noastră trebuie să fie o oglindire a Lui. Trebuie ca mai întâi să ne dăm pe noi înșine Domnului, apoi bisericii și lucrării lui Cristos.
English
Cartea 2 Corinteni
