Evanghelia după Ioan
Autorul: Ioan 21.20-24 îl descrie pe autor ca fiind „ucenicul pe care-l iubea Isus” și atât din motive istorice, cât și biblice, acesta e înțeles ca fiind apostolul Ioan, unul dintre fiii lui Zebedei (Luca 5.10).Data la care a fost scrisă: Descoperirea anumitor fragmente de papirus datată în preajma anului 135 d.Cr. face necesar ca aceasta să fi fost scrisă, copiată și distribuită înainte de acea dată. Și în timp ce unii cred că a fost scrisă înainte ca Ierusalimul să fie distrus (70 d.Cr.), perioada anilor 85-90 d.Cr. este mult mai acceptată ca timp de scriere.
Scopul pentru care a fost scrisă: Ioan 20.31 menționează scopul după cum urmează: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.” Spre deosebire de cele trei evanghelii sinoptice, scopul lui Ioan nu este acela de a prezenta o relatare cronologică a vieții lui Isus Cristos, ci de a arăta dumnezeirea Lui. Ioan nu numai că a căutat să întărească credința credincioșilor de a doua generație, precum și să trezească credință în alții, ci a căutat, de asemenea, să corecteze o învățătură falsă care se răspândea. Ioan L-a scos în evidență pe Isus Cristos ca „Fiu al lui Dumnezeu”, pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, contrar cu învățătura falsă care considera că „Cristosul-duh” a venit peste omul Isus la botezul său și l-a părăsit la crucificare.
Versete-cheie: Ioan 1.1, 14: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu… Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.”
Ioan 1.29: „A doua zi, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el și a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!»”
Ioan 3.16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
Ioan 6.29: „Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.»”
Ioan 10.10: „Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.”
Ioan 10.28: „Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”
Ioan 11.25-26: „Isus i-a zis: «Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
Ioan 13.35: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”
Ioan 14.6: „Isus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.»”
Ioan 14.9: „Isus i-a zis: «De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: ’Arată-ne pe Tatăl’»?”
Ioan 17.17: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”
Ioan 19.30: „Când a luat Isus oțetul, a zis: «S-a isprăvit!» Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.”
Ioan 20.29: „Tomo, i-a zis Isus, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”
Un scurt rezumat: Evanghelia după Ioan alege numai șapte minuni ca semne care să demonstreze dumnezeirea lui Cristos și să ilustreze lucrarea Sa. Unele dintre aceste semne și istorisiri se găsesc numai în Ioan. A lui este cea mai teologică dintre cele patru evanghelii și adesea prezintă motivul din spatele evenimentelor menționate în celelalte evanghelii. El vorbește mult despre lucrarea iminentă a Duhului Sfânt de după înălțarea Sa. Sunt anumite cuvinte sau fraze pe care Ioan le folosește adesea care prezintă subiectele care se repetă în Evanghelia sa: crede, mărturisește, Mângâietor, viață-moarte, lumină-întuneric, Eu sunt… (cum e în cazul: Isus este „Eu sunt”) și dragostea.
Evanghelia după Ioan Îl prezintă pe Cristos nu de la nașterea Sa, ci de „la început”, ca fiind „Cuvântul” (Logos) care, ca dumnezeire, este implicat în fiecare aspect al Creației (1.1-3) și care mai târziu Se face trup (1.14), ca să ne poată îndepărta păcatele ca fiind Mielul de jertfă fără pată (Ioan 1.29). Ioan alege conversații spirituale care arată că Isus este Mesia (4.26) și ca să explice felul în care suntem mântuiți prin moartea Lui substitutivă de pe cruce (3.14-16). El îi mânie în mod repetat pe conducătorii evrei corectându-i (2.13-16), vindecând în ziua de Sabat și pretinzând caracteristici care Îi aparțin lui Dumnezeu (5.18, 8.56-59, 9.6, 16, 10.33). Isus îi pregătește pe ucenicii Săi pentru moartea Sa care urma să aibă loc și pentru lucrarea lor de după învierea și înălțarea Sa (Ioan 14-17). Apoi El moare de bunăvoie pe cruce în locul nostru (10.15-18), plătind pe deplin datoria păcatului nostru (19.30), astfel încât oricine se încrede în El ca Salvator al Său din păcat va fi mântuit (Ioan 3.14-16). Apoi El învie din morți, convingându-i chiar și pe cei mai neîncrezători dintre ucenicii Săi că El este Dumnezeu și Stăpân (20.24-29).
Legături: Portretizarea lui Isus făcută de Ioan ca fiind Dumnezeul Vechiului Testament se observă mai puternic în cele șapte afirmații „Eu sunt” ale lui Isus. El este „Pâinea vieții” (Ioan 6.35), oferită de Dumnezeu ca să hrănească sufletul celor din poporului Său, la fel cum a asigurat mană din cer ca să-i hrănească pe israeliți în pustiu (Exodul 16.11-36). Isus este „Lumina lumii” (Ioan 8.12), aceeași Lumină pe care i-a promis-o Dumnezeu poporului Său în Vechiul Testament (Isaia 30.26, 60.19-22) și care va culmina în Noul Testament, când Cristos Mielul va fi Lumina sa (Apocalipsa 21.23). Două dintre afirmațiile „Eu sunt” fac referire la Isus ca fiind atât „Păstorul cel bun”, cât și „Ușa oilor”. Iată referiri clare cu privire la Isus ca fiind Dumnezeul Vechiului Testament, Păstorul lui Israel (Psalmul 23.1, 80.1, Ieremia 31.10, Ezechiel 34.23) și singura Ușă de intrare în staul, singura cale de mântuire.
Evreii credeau în înviere și, de fapt, au folosit această învățătură ca să încerce să-L atragă pe Isus în cursă, să facă afirmații pe care să le poată folosi împotriva Lui. Dar afirmația Lui de la mormântul lui Lazăr „Eu sunt învierea și viața” (Ioan 11.25) trebuie că i-a uimit. El pretindea că este cauza învierii și că posedă puterea peste viață și moarte. Nimeni altul decât Dumnezeu Însuși nu putea pretinde un astfel de lucru. În mod similar, pretenția sa de a fi „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14.6) Îl lega în mod clar de Vechiul Testament. A Lui este „Calea cea sfântă”, profețită în Isaia 35.8; El a întemeiat „Cetatea cea credincioasă (a adevărului în limba engleză, n.tr.)” din Zaharia 8.3 când El, care este Însuși „Adevărul”, a fost în Ierusalim și adevărurile Evangheliei au fost propovăduite acolo de El și de apostolii Săi; și fiind „Viața”, El afirmă dumnezeirea Sa, că e Creatorul vieții, Dumnezeul întrupat (Ioan 1.1-3). În cele din urmă, ca „adevărata Viță” (Ioan 15.1-5), Isus Se identifică pe Sine cu națiunea lui Israel care este numită via Domnului în multe pasaje din Vechiul Testament. Ca adevărata Viță a viei lui Israel, El Se descrie pe Sine ca fiind Domnul „adevăratului Israel” – toți aceia care vor veni la El cu credință, pentru că „… nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel” (Romani 9.6).
Aplicație practică: Evanghelia după Ioan continuă să-și îndeplinească scopul de a conține multă informație folositoare pentru evanghelizare (Ioan 3.16 probabil că este cel mai cunoscut verset, chiar dacă nu e înțeles de mulți în mod corect) și este folosit adesea în studii biblice evanghelistice. În întâlnirile consemnate dintre Isus și Nicodim și femeia de la fântână (capitolele 3-4), putem învăța multe din modelul lui Isus de evanghelizare personală. Cuvintele Sale de mângâiere pentru ucenicii Săi de dinaintea morții Sale (14.1-6, 16, 16.33) sunt și acum o mare mângâiere în momentele în care moartea îi ia pe cei dragi ai noștri care sunt în Cristos, așa cum e în „rugăciunea Sa de Mare preot” pentru credincioși, în capitolul 17. Învățăturile lui Ioan privind dumnezeirea lui Cristos (1.1-3, 14, 5.22-23, 8.58, 14.8-9, 20.28 etc.) sunt de foarte mare folos în combaterea învățăturilor false ale unor culte care Îl văd pe Isus ca fiind mai puțin decât pe deplin Dumnezeu.
English
Evanghelia după Ioan
