Evanghelia după Marcu
Autorul: Cu toate că Evanghelia după Marcu nu își numește autorul, mărturia unanimă a Părinților Bisericii Primare este că Marcu a fost autorul. El a fost un asociat al apostolului Petru și, în mod evident, fiul său spiritual (1 Petru 5.13). De la Petru a primit informație de primă mână privitoare la evenimentele și învățăturile Domnului și a păstrat informația în formă scrisă.Este acceptat de majoritatea faptul că Marcu este Ioan Marcu din Noul Testament (Fapte 12.12). Mama sa a fost o creștină bogată și proeminentă în biserica din Ierusalim și probabil că biserica se întâlnea în casa ei. Marcu li s-a alăturat lui Pavel și lui Barnaba în prima lor călătorie misionară, dar nu și în a doua, datorită unei puternice neînțelegeri între cei doi bărbați (Fapte 15.37-38). Totuși, înspre sfârșitul vieții lui Pavel, a cerut ca Marcu să-i fie alături (2 Timotei 4.11).
Data la care a fost scrisă: Evanghelia după Marcu a fost probabil una dintre primele cărți scrise ale Noului Testament, probabil în anii 57-59 d.Cr.
Scopul pentru care a fost scrisă: În vreme ce Evanghelia după Matei a fost scrisă în primul rând pentru frații săi evrei, Evanghelia după Marcu pare să le fie destinată credincioșilor romani, în special celor dintre neamuri. Marcu a scris ca un pastor pentru creștinii care au auzit deja și au crezut Evanghelia (Romani 1.8). El a dorit ca ei să aibă o istorie biografică a lui Isus Cristos ca Rob al lui Dumnezeu și Mântuitor al lumii, ca să le întărească credința în fața unei persecuții severe și să-i învețe ce înseamnă să fie ucenici ai Săi.
Versete-cheie: Marcu 1.11: „Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: «Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.»”
Marcu 1.17: „Isus le-a zis: «Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.»”
Marcu 10.14-15: „Le-a zis: «Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu niciun chip nu va intra în ea!»”
Marcu 10.45: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!”
Marcu 12.30-31: „«Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta»; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
Marcu 16.6: „El le-a zis: «Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.»”
Marcu 16.15: „Apoi le-a zis: «Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.»”
Un scurt rezumat: Această Evanghelie este unică prin faptul că evidențiază acțiunile lui Isus mai mult decât învățătura Lui. Este scrisă în mod simplu, trecând repede de la un episod din viața lui Cristos la altul. Nu începe cu o genealogie, cum se întâmplă în Matei, pentru că neamurile nu ar fi interesate de linia Lui genealogică. După prezentarea lui Isus la botezul Său, Isus Și-a început lucrarea publică în Galileea și i-a chemat pe primii patru dintre cei doisprezece ucenici ai Săi. Ceea ce urmează este consemnarea vieții lui Isus, a morții și a învierii.
Relatarea lui Marcu nu este doar o colecție de istorisiri, ci o narațiune scrisă pentru a arăta că Isus este Mesia nu numai pentru evrei, ci și pentru neamuri. Într-o mărturisire dinamică, ucenicii, conduși de Petru, mărturisesc credința lor în El (Marcu 8.29-30), chiar dacă nu au reușit să înțeleagă pe deplin mesianitatea Lui până după înviere.
Pe măsură ce urmărim călătoriile Sale prin Galileea, regiunile înconjurătoare și apoi în Iudeea, ne dăm seama de ce ritm rapid a stabilit El. A atins viața multor oameni, dar a lăsat o urmă de neșters asupra ucenicilor Săi. La schimbarea la față (Marcu 9.1-9), le-a oferit la trei dintre ei o avanpremieră a reîntoarcerii Sale viitoare cu putere și glorie și din nou li s-a descoperit acestora cine era El.
Totuși, în zilele dinspre ultima Sa călătorie la Ierusalim, îi vedem confuzi, temători și având îndoieli. La arestarea lui Isus, El a stat singur, după ce ei au fugit. În orele care au urmat de parodii de judecăți, Isus a proclamat cu curaj că El este Cristosul, Fiul celui Binecuvântat, și că va fi biruitor la revenirea Sa (Marcu 14.61-62). Majoritatea ucenicilor Săi nu au fost martori la evenimentele culminante care au însoțit crucificarea, moartea și învierea. Dar câteva femei credincioase au fost martore la suferințele Sale. După ziua de Sabat, devreme în dimineața primei zile a săptămânii, ele au mers la mormânt cu miresme de îngropare. Când au văzut că piatra fusese dată la o parte, au intrat în mormânt. Ele nu au văzut trupul lui Isus, ci un înger îmbrăcat în alb. Mesajul plin de bucurie pe care l-au primit a fost: „El a înviat!” Femeile au fost primele evangheliste, devreme ce au răspândit vestea bună a învierii Sale. Același mesaj a fost răspândit în toată lumea în secolele care au urmat și până în zilele noastre.
Legături: Pentru că audiența-țintă a lui Marcu a constat din neamuri, el nu a citat atât de frecvent din Vechiul Testament ca Matei, care le-a scris în primul rând evreilor. El nu a început cu o genealogie, ca să facă legătura între Isus și patriarhii evrei, ci a început în schimb cu botezul Său, începutul lucrării Sale de pe pământ. Dar chiar și acolo, Marcu citează dintr-o profeție din Vechiul Testament care îl privea pe sol – Ioan Botezătorul – care îi va îndemna pe oameni să „pregătească calea Domnului” (Marcu 1.3, Isaia 40.3) în timp ce așteptau venirea lui Mesia al lor.
Isus face referire la Vechiul Testament în câteva pasaje din Marcu. În Marcu 7.6, Isus îi mustră pe farisei pentru închinarea superficială pe care I-o aduc lui Dumnezeu cu buzele lor, în timp ce inima lor era departe de El, și face referire la profetul lor Isaia, ca să-i condamne pentru împietrirea inimii lor (Isaia 29.13). Isus a făcut referire la o altă profeție din Vechiul Testament care urma să se împlinească chiar în acea noapte când ucenicii vor fi împrăștiați ca oile fără păstor când Isus a fost arestat și condamnat la moarte (Marcu 14.27, Zaharia 13.7). El S-a referit din nou la Isaia când a curățat Templul de schimbătorii de bani (Marcu 11.15-17, Isaia 56.7, Ieremia 7.11) și la Psalmi când a explicat că El era piatra din capul unghiului a credinței noastre și a Bisericii (Marcu 12.10-11, Psalmul 118.22-23).
Aplicație practică: Marcu Îl prezintă pe Isus ca fiind Robul lui Dumnezeu care suferă (Marcu 10.45) și ca Cel care a venit să slujească și să se jertfească pentru noi, în parte ca să ne inspire să facem și noi la fel. Trebuie să slujim la fel cum a făcut El, cu aceeași măreție a umilinței și cu devotament în slujirea altora. Isus ne îndeamnă să ne amintim că, pentru a fi mare în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să fim slujitorii tuturor (Marcu 10.44). Jertfirea de sine trebuie să treacă dincolo de nevoia noastră de a fi recunoscuți sau răsplătiți, la fel cum Isus a dorit să fie umilit, în timp ce Și-a dat viața pentru oi.
English
Evanghelia după Marcu
