Cartea Filimon
Autorul: Autorul cărții Filimon este apostolul Pavel (Filimon 1.1).Data la care a fost scrisă: Cartea Filimon a fost scrisă aproximativ în anul 60 d.Cr.
Scopul pentru care a fost scrisă: Scrisoarea către Filimon este cea mai scurtă dintre toate scrierile lui Pavel și are de-a face cu practica sclaviei. Scrisoarea sugerează că Pavel se afla în închisoare în momentul scrierii. Filimon era un stăpân de sclavi care, de asemenea, găzduia o biserică în casa lui. În timpul lucrării desfășurate de Pavel în Efes, e probabil că Filimon a venit în călătorie în acest oraș, a auzit predicarea lui Pavel și a devenit creștin. Sclavul Onisim și-a jefuit stăpânul, pe Filimon, și a fugit departe, ajungând la Roma și la apostolul Pavel. Onisim era încă proprietatea lui Filimon și Pavel a scris ca să netezească calea întoarcerii la stăpânul lui. Prin mărturisirea lui Pavel, Onisim a devenit creștin (Filimon 10) și Pavel a vrut ca Filimon să-l accepte pe Onisim ca pe un frate în Hristos, nu ca pe un simplu sclav.
Versete-cheie: Filimon 6: „Îl rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele care se face între noi în Hristos.”
Filimon 16: „... dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, și cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!”
Filimon 18: „Dacă ți-a adus vreo vătămare sau îți este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.”
Un scurt rezumat: Pavel i-a avertizat pe stăpânii de sclavi că aveau o responsabilitate față de sclavii lor și i-a prezentat pe sclavi ca fiind ființe morale responsabile care trebuie să se teamă de Dumnezeu. În Filimon, Pavel nu a condamnat sclavia, ci l-a prezentat pe Onisim ca pe un frate creștin, în loc de sclav. Atunci când un stăpân se poate referi la un sclav ca la fratele său, sclavul a ajuns într-o poziție în care titlul legal de sclav nu mai are niciun înțeles. Biserica Primară nu a atacat sclavia în mod direct, dar a pus temelia pentru o relație nouă între un stăpân și un sclav. Pavel a încercat să-i unească pe Filimon și pe Onisim cu dragoste creștină, astfel încât eliberarea din robie să devină necesară. Numai după expunerea la lumina Evangheliei putea muri instituția sclaviei.
Legături: Poate că în niciun alt loc din Noul Testament nu este înfățișată mai frumos deosebirea dintre Lege și har. Atât legea romană, cât și cea mozaică a Vechiului Testament îi dădeau lui Filimon dreptul să-l pedepsească pe un sclav fugar, care era socotit o proprietate. Dar legământul harului prin Domnul Isus le-a permis atât stăpânului, cât și sclavului să aibă părtășie în dragoste de la egal la egal în Trupul lui Hristos.
Aplicație practică: Angajatorii, conducătorii politici, directorii de corporații și părinții, toți pot urma spiritul învățăturilor lui Pavel, tratându-i pe angajații, colegii și membrii familiei creștini ca pe membri ai Trupului lui Hristos. Creștinii din societatea modernă nu trebuie să le vadă pe ajutoarele lor ca pe pietre de trecere care să-i ajute să-și realizeze ambițiile, ci ca pe frați și surori în Hristos, care trebuie să primească un tratament plin de har. Mai mult, toți liderii creștini trebuie să recunoască faptul că Dumnezeu le va cere socoteală de felul în care-i tratează pe cei care lucrează pentru ei, fie că ajutoarele sunt creștine, fie că nu. Ei trebuie în cele din urmă să răspundă în fața lui Dumnezeu de faptele lor (Coloseni 4.1).
English
Cartea Filimon
