Cartea Habacuc
Autorul: Habacuc 1.1 identifică cartea Habacuc ca fiind o profeție a profetului Habacuc.Data la care a fost scrisă: Cartea Habacuc a fost scrisă probabil între anii 610 și 605 î.Cr.
Scopul pentru care a fost scrisă: Habacuc se întreba de ce Dumnezeu îngăduia ca poporul Său ales să treacă prin suferința din acea vreme, suferind în mâna dușmanilor lor. Dumnezeu răspunde, și credința lui Habacuc este restabilită.
Versete-cheie: Habacuc 1.2: „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor?”
Habacuc 1.5: „Aruncați-vă ochii printre neamuri și priviți, uimiți-vă și îngroziți-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-ați crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva!”
Habacuc 1.12: „Doamne, nu ești Tu din veșnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri!”
Habacuc 2.2-4: „Domnul mi-a răspuns și a zis: «Scrie prorocia și sap-o pe table, ca să se poată citi ușor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credința lui.»”
Habacuc 2.20: „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!”
Habacuc 3.2: „Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ți aminte de îndurările Tale!”
Habacuc 3.19: „Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor și mă face să merg pe înălțimile mele.”
Un scurt rezumat: Cartea Habacuc începe cu tânguirea lui Habacuc în fața lui Dumnezeu, dorind să știe de ce poporului ales al lui Dumnezeu i se îngăduie să sufere în captivitatea lor (Habacuc 1.1-4). Domnul îi răspunde lui Habacuc, spunând în esență: „Nu ai crede dacă ți-aș spune” (Habacuc 1.5-11). Atunci Habacuc continuă spunând: „Ok, Tu ești Dumnezeu, dar totuși, spune-mi mai multe cu privire la motivul pentru care se întâmplă acest lucru” (Habacuc 1.17-2.1). Dumnezeu îi răspunde din nou și-i dă mai multe informații și apoi îi spune pământului să tacă înaintea Lui (Habacuc 2.2-20). Apoi Habacuc scrie o rugăciune, exprimând credința lui puternică în Dumnezeu, în ciuda acestor încercări (Habacuc 3.1-19).
Prefigurări: Apostolul Pavel citează din Habacuc 2.4 în două ocazii diferite (Romani 1.17, Galateni 3.11), ca să repete doctrina justificării prin credință. Credința care este darul lui Dumnezeu și care este disponibilă prin Cristos este, în același timp, o credință care mântuiește (Efeseni 2.8-9) și una care susține de-a lungul vieții. Obținem viața veșnică prin credință și trăim viața creștină prin aceeași credință. Spre deosebire de „cel mândru” de la începutul versetului, al cărui suflet nu este cum trebuie și ale cărui dorințe nu sunt drepte, noi, cei care suntem făcuți neprihăniți prin credința în Cristos, suntem făcuți cu totul drepți, pentru că El a schimbat neprihănirea Lui perfectă cu păcatul nostru (2 Corinteni 5.21) și ne-a făcut în stare să trăim prin credință.
Aplicație practică: Aplicația pentru cel care citește cartea Habacuc este că este admis să pui întrebări cu privire la ceea ce face Dumnezeu, cu toate că trebuie puse cu respect și reverență. Uneori nu este evident pentru noi ce se întâmplă, mai ales dacă suntem aruncați în mijlocul suferinței de o perioadă de timp sau dacă se pare că dușmanii noștri prosperă, în vreme ce noi de-abia o ducem. Totuși, cartea Habacuc afirmă că Dumnezeu e un Dumnezeu Suveran, omnipotent, care are toate lucrurile sub control. Noi trebuie doar să stăm liniștiți și să știm că El este la lucru. El este cine spune că este și Își ține promisiunile. El îi va pedepsi pe cei răi. Chiar și atunci când nu putem vedea acest lucru, El stă pe tronul Universului. Trebuie să ne concentrăm pe aceasta: „Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor și mă face să merg pe înălțimile mele” (Habacuc 3.19). Făcându-ne în stare să mergem pe înălțimi înseamnă să ne ducă în locurile mai înalte, cu El, unde suntem separați de lume. Uneori calea pe care trebuie să mergem ca să ajungem acolo este prin suferință și necaz, dar dacă ne odihnim în El și ne încredem în El, ajungem acolo unde El vrea ca noi să fim.
English
Cartea Habacuc
