settings icon
share icon

Cartea Țefania

Autorul: Țefania 1.1 îl identifică pe profetul Țefania ca fiind autorul cărții Țefania. Numele Țefania înseamnă „apărat de Dumnezeu”.

Data la care a fost scrisă: Cartea Țefania a fost scrisă probabil între anii 735 și 725 î.Cr.

Scopul pentru care a fost scrisă: Mesajul de judecată și de încurajare al lui Țefania conține trei doctrine majore: 1) Dumnezeu e Suveran peste toate națiunile. 2) Cei răi vor fi pedepsiți și cei neprihăniți vor fi îndreptățiți în ziua judecății. 3) Dumnezeu îi binecuvântează pe aceia care se pocăiesc și se încred în El.

Versete-cheie: Țefania 1.18: „Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului; ci toată țara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci îi va nimici deodată pe toți locuitorii țării.”

Țefania 2.3: „Căutați-L pe Domnul, toți cei smeriți din țară, care împliniți poruncile Lui! Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că veți fi cruțați în ziua mâniei Domnului.”

Țefania 3.17: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine.”

Un scurt rezumat: Țefania pronunță judecata lui Dumnezeu asupra întregului pământ, asupra lui Iuda, asupra națiunilor înconjurătoare, asupra Ierusalimului și asupra tuturor națiunilor. Acest lucru este urmat de proclamări ale binecuvântării lui Dumnezeu asupra tuturor națiunilor, în special asupra rămășiței credincioase a poporului Său din Iuda.

Țefania a avut curajul de a vorbi în mod direct pentru că știa că proclama Cuvântul lui Dumnezeu. Cartea sa începe cu „Cuvântul Domnului” și se încheie cu „zice Domnul”. El a știut că nici mulțimea de zei cărora li se închinau cei din popor și nici chiar tăria armatei asiriene nu-i putea salva. Dumnezeu e îndurător și plin de milă, dar atunci când toate avertismentele Lui sunt ignorate, trebuie așteptată judecata. Ziua judecății lui Dumnezeu este adesea menționată în Scriptură. Prorocii au numit-o „Ziua Domnului”. Ei s-au referit la diferite evenimente, cum este căderea Ierusalimului, ca manifestări ale Zilei lui Dumnezeu, fiecare dintre ele arătând înspre Ziua Domnului cea de la sfârșit.

Prefigurări: Binecuvântările finale asupra Sionului pronunțate în versetele 14-20 sunt în mare măsură neîmplinite, ducându-ne la concluzia că acestea sunt profeții mesianice care așteaptă cea de-a doua venire a lui Cristos ca să se împlinească. Domnul a îndepărtat pedeapsa noastră numai prin Cristos, care a venit să moară pentru păcatele poporului Său (Țefania 3.15, Ioan 3.16). Dar Israelul nu-L-a recunoscut încă pe adevăratul lui Mântuitor. Acest lucru urmează să se întâmple (Romani 11.25-27).

Promisiunea păcii și a siguranței pentru Israel, un timp în care Împăratul lui va fi în mijlocul său, se va împlini atunci când Cristos Se va întoarce să judece lumea și să o îndrepte, pentru El. Tot așa cum S-a înălțat la cer după înviere, El Se va întoarce și va întemeia un nou Ierusalim pe pământ (Apocalipsa 21). În acea vreme, toate promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel vor fi împlinite.

Aplicație practică: Cu doar câteva ajustări de nume și situații, acest profet al secolului VII î.Cr. ar putea sta la amvoanele noastre astăzi și să prezinte același mesaj al judecății celor răi și al speranței pentru cei credincioși. Țefania ne reamintește faptul că Dumnezeu este insultat de păcatele morale și religioase ale poporului Său. Cei din poporul lui Dumnezeu nu vor scăpa de pedeapsă atunci când păcătuiesc cu voia. Pedeapsa poate fi dureroasă, dar scopul ei poate fi de răscumpărare, mai degrabă decât de pedeapsă. Inevitabilitatea pedepsei celor răi ne oferă mângâiere într-un timp în care se pare că răul este dezlănțuit și victorios. Avem libertatea de a nu-L asculta pe Dumnezeu, dar nu și libertatea de a scăpa de consecințele acelei neascultări. Aceia care-I sunt credincioși lui Dumnezeu pot fi relativ puțini, dar El nu-i uită.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Cartea Țefania
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries